Carstul in formele lui cele mai spectaculoase il regasim in Muntii Apuseni. De aceea zona este una dintre preferatele mele. Cu fiecare obiectiv vizitat ajungi sa indragesti mai mult regiunea si sa iti doresti sa o descoperi.
Doua dintre cele mai importante obiective turistice naturale apusene sunt Pestera Ursilor si Pestera Scarisoara. Desi ambele dispun de aceeasi titulatura de relief endocarstic sunt extrem de diferite, fiecare avand alte caracteristici care il recomanda.
Pestera Ursilor impresioneaza in primul rand prin diversitatea foarte mare de stalagmite, stalactite, coloane si lumanari. O abundenta atat de mare de astfel de forme se intalneste mai rar. Acest spectacol se intinde pe aproape jumatate de kilometru, lungimea galeriei superioare, deschisa publicului larg. Formele sugestive care au luat nastere au dus la numirea diverselor pasaje sau a incaperilor: Palatele fermecate, Lacul cu nuferi, Mastodontul si Casuta Piticilor sau Sfatul Batranilor. Un alt element distinctiv este dat de prezenta numeroaselor fosile si urme ale „usilor de caverna” (Ursus spelaeus), de aici si denumirea pesterii. Un lucru care m-a surprins si de care m-am bucurat in aceeasi masura, a fost amenajarea buna a locului spre intampinarea turistilor. Spre exemplu, in incaperea aflata la intrarea in pestera, pe langa casa de bilete, gasim un muzeu speologic in miniatura, un stand cu suveniruri, dar si o cafenea.
Pestera Scarisoara este foarte diferita, atat prin aspect, cat si prin dimensiuni si dispunere. Aici este adapostit cel mai mare ghetar subteran din Romania. Din punctul meu de vedere,cel mai impresionant aspect al acestei pesteri este exact intrarea in formatiune. Accesul se face printr-o deschizatura de la marginea platoului, cu diametrul de 60 m. Practic in mijlocul padurii descoperim gura avenului, pe unde putem cobori spre ghetar urmand o poteca ingusta, cateva scari metalice ancorate in pereti facilitand acest lucru. Desi foarte simpla ca si structura, o incapere unica, in mijlocul careia se afla imensul ghetar, pestera se impune in randul celor mai importante obiective naturale al tarii datorita specificului sau morfologic.
[nggallery id=87]
minunate!
Sunt multe obiective turistice interesante in Parcul Natural Apuseni. De la pesteri impodobite cu gheata, calcar si cristale ascunde in sufletul muntilor pana la chei, cascade, izbucuri si varfuri montane cu peisaje pitoresti si fermecatoare. Pe langa cele amintite mai sus merita vizitate si pesterile: Cetatile Ponorului, Ghetarul Vartop, Coiba Mare, Pestera de la mina Farcu – o pestera cu cristale.