Author Archives: Simona

Cele mai bune retele de transport in comun din Europa

[imagebrowser id=43]

Reteaua de transport public reflecta gradul de dezvoltare si de civilizatie a unui oras si reprezinta un aspect deosebit de important pentru un turist plecat intr-o calatorie fara masina proprie.

EuroTest, grupul de cluburi de automobile din 15 tari condus de compania germana ADAC si  Biroul European al Federatiei Internationale a Automobilului au examinat calitatea sistemelor de transport public din Europa in lunile octombrie si noiembrie 2009. Mai exact, cercetarea a fost desfasurata in 23 de orase europene si s-au urmarit aspecte precum timpul de calatorie, informatiile publice pentru pasageri, costuri, intervale orare de circulatie sau acoperirea orasului.

Munchen-ul se afla pe locul 1 in ceea ce priveste transportul in comun, primind calificativul “foarte bun” deoarece are legaturi rapide, informatii suficiente in statii si in mijloacele de transport si are un site web extrem de detaliat.

In categoria “bun” intra alte 11 orase europene: Helsinki, Viena, Praga, Hamburg, Conpehaga, Frankfurt, Barcelona, Leipzig, Cologne, Roma si Berna. Cu toate acestea, conform evaluarii exista anumite puncte slabe in retelele de transport in comun ale oraselor anterior mentionate. De exemplu, in Roma transportul public este ieftin dar ofera informatii insuficiente calatorilor iar in Frankfurt o calatorie este destul de costisitoare.

Cea de-a treia categorie ce primeste calificativul “satisfacator” este compusa din Paris, Bruxelles, Amsterdam, Varsovia, Oslo, Lisabona, Madrid, Londra si Budapesta.

“Codasele” din Europa in materie de transport in comun (dintre orasele cuprinse in studiu) sunt capitalele Croatiei si Sloveniei, Zagreb respectiv Ljubljana, insa si acestea sunt intr-un amplu proces de refacere a retelei de transport in comun.

In plus, studiul reflecta si alte aspecte interesante. De exemplu cel mai scump sistem de transport in comun este cel din Londra iar cel mai ieftin se regaseste in Praga.

Ma intreb cam pe unde s-ar fi situat Bucurestiul daca ar fi fost luat in considerare in acest studiu? :)

Un pasager Ryanair isi mananca propriul loz castigator

Omul zbura de la Cracovia, Polonia catre East Midlands, Marea Britanie si a achizitionat de la bordul unei curse Ryanair un loz razuibil care s-a dovedit a fi castigator. Si nu oricum: suma a fost destul de consistenta – 10.000 de euro! Pasagerul si-a revendicat premiul insa insotitorii de bord i-au explicat ca pentru premiile mari se face mai intai o verificare si apoi acestea sunt incasate direct de la compania detinatoare a lozului imediat dupa aterizare.

Indignat, frustrat sau pur si simplu tulburat mintal, pasagerul s-a ridicat in picioare si, sub privire consternate ale tuturor, a mancat lozul. :) . Se pare ca insotitorii de zbor au incercat sa il convinga sa nu faca un asemenea gest nesabuit si i-au oferit in schimb mancare adevarata insa omul nu s-a lasat induplecat :) .

Avanad in vedere ca acest premiu va ramane nerevendicat, reprezentatii companiei aeriene Ryanair au hotarat donarea sa in scopuri caritabile. Utilizatorii pot vota pe site-ul companiei incotro ar dori sa se indrepte premiul de 10.000 de euro.

Airbus A380 construit din 35.000 de piese Lego

[imagebrowser id=42]

Un iubitor al jocului Lego a petrecut mai mult de 8 luni pentru a crea un model din piese Lego al celui mai mare avion de pasageri din lume, Airbus A380. Modelul are o lungime de 2.2 metri si 1.8 metri latime si este construit la exterior pe jumatate pentru a putea fi recreat si interiorul pana la cel mai mic detaliu.

Anumite segmente ale avionului sunt controlate de la distanta, reconstituind astfel miscarile reale: trenul de aterizare, usile sau mecanismul de franare de pe aripi. In jurul avionul sunt carucioare pentru bagaje, rezervoare pentru combustibil sau angajati ai aeroportului echipati corespunzator.

Interiorul este realizat pe 3 niveluri si surprinde prin acuratetea sa si prin exactitatea detaliilor. Astfel, puteti vedea pasageri care se odihnesc sau se dezmortesc plimbandu-se pe culoar, stewardese care ofera asistenta calatorilor si, ca orice avion care se respecta, una sau doua celebritati la Business Class. Samuel L. Jackson se poate mandri ca detine o replica lego a personajului interpretat in filmul “Serpi in avion” (difuzat de peste 100 de ori cred pe posturile romanesti ). Daca va uitati cu atentie pe primul nivel al modelului veti vedea chiar si serpii :) .

Modelul lego a fost creat pentru a face parte din expozitia de profil ce va avea loc anul acesta la Chicago. Constructorul sau a petrecut peste 8 luni in garajul familiei si a cheltuit aproximativ 4.000 de euro pentru intregul proiect insa se poate mandri cu un model extrem de detaliat si realist si cu o multime de admiratori in intreaga lume.

Vacanta fara vicii – primul complex turistic fara alcool din Europa

[imagebrowser id=41]

Probabil multora dintre voi li se pare ca o vacanta fara vicii isi pierde farmecul si intelesul :) . Insa sunt multe persoane ce au probleme cu alcoolul, drogurile sau jocurile de noroc. Pentru ei a aparut conceputul de “Vacante fara vicii” ce ofera vizitatorilor un mediu sigur, fara tentatii si care le poate oferi sprijinul specializat de care au atata nevoie.

Unitatea turistica ce ofera astfel de servicii este o vila traditionala din secolul al XIX-lea renovata, situata in Algarve, Portugalia. Turistii isi vor putea petrece vacanta aici incepand cu luna aprilie si se vor relaxa facand activitati variate, de la mers pe bicicleta la yoga, meditatii, safari, tenis sau golf.

Desi sedintele de consiliere nu sunt obligatorii, turistilor le va fi oferita posibilitatea de a participa, de 3 ori pe saptamana, la intalnirile Alcoolicilor Anonimi. Pe langa acestea, va avea loc o data pe saptamana intalnirea Pariorilor Anonimi si de doua ori pe saptamana intalnirea Dependentilor de Droguri Anonimi.

Proprietatea este detinuta de un fost alcoolic ce a scapat de acest viciu de mai bine de 4 ani. Ideea crearii acestui loc i-a venit in urma problemelor cu care s-a confruntat personal. Mai exact, a avut mari dificultati in a gasi un loc unde sa-si petreaca zilele de concediu fara sa existe tentatia alcoolului. A cautat toata Europa si nu a gasit un astfel de “refugiu”. De asemenea, printre cunostintele sale ce sufera de acelasi viciu, exista persoane care nu au mai fost intr-o vacanta de 5 ani, tocmai din acest motiv.

Vila “Renovatio” este deschisa tuturor persoanelor care au renuntat la viciul lor (fie ca e vorba de droguri, jocuri de noroc sau alcool) de cel putin 60 de zile. Preturile variaza intre 395 de euro pentru un sejur de 3 nopti si 595 de euro pentru unul de 5 nopti, in regim all inclusive.

Mai multe detalii pe soberholidays.net.

Investitii in turismul romanesc in 2010

[imagebrowser id=40]

Asta ca sa vedeti, inainte de toate cum arata statiunea Borsec in anul 2010, apropo si de articolul aparut astazi in Jurnalul National. Sper ca dupa planul pe care vi-l voi prezenta mai jos, sa putem pune si poze cu Borsecul in 2011, aratand ca o statiune.

La jumatatea lunii februarie Guvernul a aprobat lista cu programele si proiectele de investitii in turism finantate din bugetul statului, lista propusa de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului. Suma totala alocata este de 40 de milioane de euro. Propunerile Ministerului se canalizeaza pe trei mari directii: statiunile balneare, litoralul si Delta Dunarii si statiunile montane.

Astfel, la Ocna Sibiului va fi amenajat un parc balnear, complexe balneare vor fi construite in Beius, Bors si Sacuieni iar in statiunea (ajunsa in paragina) Borsec va fi construit un centru balneoclimateric multifunctional. Localitatea Praid este si ea vizata avand in proiect un complex balnear iar Baile Felix se vor imbogati in urma investitiilor cu un aquaparc.

In ceea ce priveste statiunile montane, au fost aprobate amenajarea zonelor de schi din Borsec, Durau, Brasov, Predeal, Busteni, Sinaia, Azuga, Rasnov si Paltinis dar si in zonele mai putin aflate pana acum in atentia autoritatilor: Lupeni, Petrosani sau Vulcan din judetul Hunedoara.

La sfarsitul lui 2010 vom avea nenumarate porturi turistice de agrement Tuzla, Ostrov, Capidava, Topalu sau Galati. Nici statiunile de pe litoral nu sunt “iertate”, urmand sa se desfasoare ample lucrari de dezvoltare a infrastructurii turistice in Costinesti, Eforie, 23 August, Limanu, Mangalia, Techirghiol si Tuzla.

V-am prezentat doar varianta scurta a acestui program ambitios, asta pentru a va face o idee despre ce vom avea peste un an de zile in turismul romanesc. Planurile si teoria sunt punctele forte ale Ministerului. Ramane sa vedem cum se vor castiga licitatiile, cum se vor face achizitiile publice si cu ce ne vom alege noi, turistii romani, la capatul celor 40 de milioane de euro.

Machu Picchu se redeschide pe 1 aprilie

[imagebrowser id=39]

Cel mai important obiectiv turistic al statului Peru, Machu Picchu se va redeschide pe 1 aprilie, la mai mult de 2 luni dupa inundatiile dezastruoase ce au izolat atunci peste o mie de turisti si au provocat numeroase pagube materiale. Ploile masive din luna ianuarie au dus la alunecari de teren care au facut impracticabile drumurile si calea ferata dintre Machu Picchu si orasul din apropiere, Cusco. Pagubele inregistrate in urma inchiderii obiectivului turistic au fost, de asemenea, foarte importante. Se estimeaza ca, in perioada in care Machu Pichhu este inchis se pierd aproximativ 400 de milioane de dolari si 15.000 de oameni sunt in pericol de a-si pierde slujbele.

Oficialii din Ministerul Turismului din Peru sunt insa increzatori si au anuntat redeschiderea obiectivului pe 1 aprilie. Mai mult, ei au pus la cale o campanie de promovare a turismului derulata atat pe plan national cat si international. Astfel, pentru a aduce turistii inapoi, vor fi oferite importante reduceri la pachetele turistice, la zboruri si la tarifele hoteliere.

Se pare insa ca se doreste o schimbare a strategiei de promovare a turismului, punandu-se accent si pe alte atractii din imprejurimi, cum ar fi orasul Cusco, fara a mai miza totul pe Machu Picchu. Orasul peruan Cusco este el insusi o “minune”, cu numeroase obiective ce merita a fi vizitate: terasele circulare de la Moray,  ruinele incase de la Tipón sau complexul antic de ziduri de la Sacsayhuamán.

Turismul este una dintre principalele surse de venit pentru Peru si Machu Picchu este principala atractie. Conform datelor oficiale, citadela incasa a atras peste 850.000 de turisti numai in 2008.

Romania – tara cu turismul in cadere libera

Eurostat, Biroul de Statistica al Uniunii Europene a dat astazi publicitatii raportul privind numarul innoptarilor in structurile de cazare pentru anul 2009 din UE. Asa cum era de asteptat, s-a inregistrat o scadere cu 5,1% in cele 27 de state membre fata de anul 2008, insa cu o usoara revenire in ultimul trimestru al anului.

Cele mai multe innoptari s-au inregistrat in Spania, Italia, Germania, Franta sau Marea Britanie, tari ce au atras peste 70% din numarul total din Uniune.

Romania se situeaza printre ultimele tari in ceea ce priveste numarul total al innoptarilor insa, ceea ce e si mai interesant, pe ultimul loc! in ceea ce priveste numarul nerezindetilor care s-au cazat in hoteluri sau alte structuri in 2009. Mai simplu, suntem codasi in ceea ce priveste turistii straini care ne viziteaza tara.

Ca sa va faceti o idee, ierarhia statelor europene arata cam asa:

Numarul innoptarilor in structurile de cazare:

– Spania – 251 milioane
– Italia – 238 milioane
– Germania – 216 milioane
– Franta – 191 milioane
– Marea Britanie – 170 milioane
– Romania – 16,6 milioane

Ponderea nerezidentilor in numarul total al turistilor:

– Malta – 96%
– Cipru –  89%
– Letonia – 73%
– Grecia si Austria – 72%

– Suedia – 24%
– Germania – 20%
– Romania – 15%

Nu va faceti griji insa, dna Udrea ne vegheaza si are sub control situatia. Probabil efectele campaniei “Land of Choice”  nu s-au facut inca simtite pe deplin dar urmeaza sa creasca macar cu 10% numarul turistilor straini care ne vor vizita tara! Nu se poate altfel..vorba aia, am cheltuit  1.3 milioane de euro ca sa ne promovam patria. Mai urmeaza acum inca 850.000 de euro pentru indicatoare turistice (care nu zic neaparat ca nu erau necesare) si am rezolvat problema.

Cel mai mare patinoar din Romania la Brasov

[nggallery id=37]

Ieri a avut loc inaugurarea celui mai mare si mai modern patinoar din Romania, cel de la Brasov. Acesta este primul obiectiv sportiv finalizat din seria celor ce vor fi construite pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European, festival desfasurat in anul 2013 la Brasov si in alte patru orase de pe Valea Prahovei.

Patinoarul acoperit are o suprafata de peste 6.000 de metri patrati, are aproximativ 1.600 de locuri pe scaune, 400 de locuri in picioare si cuprinde zone pentru sportivi, zone pentru public si spatii pentru personalul administrativ. Datorita instalatiilor de climatizare performante de care dispune, patinoarul va fi deschis pe tot parcursul anului. Investitia se ridica la peste 10 milioane de euro, fiind suportata din bugetul municipiului Brasov si din fonduri venite de la Ministerul Dezvoltarii Regionale.

Inaugurarea a reprezentat un adevarat punct de interes pentru brasoveni care au luat ieri cu asalt baza sportiva. Aproximativ 2.000 de persoane au reusit sa intre si sa se bucure de spectacolul oferit de sportivi si tot atatia au ramas pe afara.

Toti cei interesati de noua baza sportiva si pasionatii de patinaj se vor putea bucura maine de prima zi in care patinoarul va fi deschis publicului. Accesul va fi permis incepand cu ora 18.30 iar pretul unui bilet va fi de 10 lei pentru adulti si 5 lei pentru copii. Nu va faceti griji, daca nu aveti patine le veti putea inchiria de la fata locului contra sumei de 10 lei. Distractia din prima zi va fi doar pe parcursul a 90 de minute, pentru o singura serie.

Giulgiul din Torino, expus prima data dupa 10 ani

[imagebrowser id=36]

Doua milioane de oameni sunt asteptati sa vada Giulgiul lui Iisus in perioada in care va fi expus pentru public, pentru prima data din anul 2000. Organizatorii se asteapta la un numar record de vizitatori, avand in vedere ca deja peste un milion de oameni au rezervat un loc pentru a vedea celebrul exponat.

Giulgiul este unul dintre cele mai controversate elemente ale crestinatatii. El are lungimea de 4,36 metri, latimea de 1,10 metri si este alcatuit din fire de in tors manual iar urzeala este executata tot manual. Pe tesatura apar doua amprente: partea din fata si cea din spate a unui barbat biciuit si probabil crucificat. O parte importanta a credinciosilor crestini sustine ca ar fi panza cu care Iisus a fost acoperit dupa coborarea Lui de pe cruce si ca pastreaza intiparita imaginea sa.

Expozitia va avea loc intre 10 aprilie si 23 mai 2010 la Torino, in Catedrala Sfantul Ioan Botezatorul din Torino iar pentru a putea participa este nevoie de rezervare telefonica sau pe internet. Intrarea este gratuita. Papa Benedict al XVI-lea va participa la eveniment in timpul vizitei sale la Torino, pe 2 mai 2010.

Cel mai mare acvariu din Transilvania, redeschis publicului

Ieri a avut loc inaugurarea complexului acvatic al Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) din Cluj-Napoca, dupa ce acesta a trecut printr-un amplu proces de renovare ce a durat mai bine de 6 luni. Complexul a fost deschis pentru prima dată in anul 2003, la subsolul cladirii Rectoratului USAMV iar modernizarea acestuia a costat universitatea peste 50.000 de RON.

Complexul este al doilea ca marime din tara si detine 13 acvarii cu pesti exotici si un compartiment destinat speciilor autohtone. Insa, de departe, atractia o reprezinta cei sase Piranha existenti in complexul acvatic. Trei dintre acestie sunt mari, de pana la 1,5 kilograme iar alti trei sunt mai mici si mai putin agresivi.

Daca sunteti din zona sau doar in trecere, merita sa vizitati acest complex acvatic. Programul este intre orele 10 si 16 in timpul saptamanii si 10 – 14 in weekend. Pretul unui bilet de intrare este de 2 lei pentru elevi, studenti, copii si pensionari si 3 lei pentru adulti.