Tag Archives: aeroport

Terminal de 3 miliarde de dolari in Aeroportul din New Delhi

Parca pentru a sfida o parte a Globului aflata inca in chinurile crizei economice si pentru a atrage atentia asupra situatiei economice a tarii care s-a imbunatatit considerabil in ultimele luni, indienii au inaugurat sambata cel mai nou terminal al Aeroportului Indira Ghandi din New Delhi. Terminalul nr. 3 a fost inaugurat oficial in prezenta primului ministru dar si a numerosilor curiosi sa vada impunatoarea constructie, al treilea terminal ca marime din lume.

Insa nu numai marimea spatiului explica pretul de 3 miliarde de dolari platit pentru realizarea terminalului. Acesta este prevazut cu 63 de lifturi, 95 de birouri de imigrare, 168 ghisee pentru check-in si un sistem de scanare a bagajelor care poate verifica pana la 12.800 de bagaje pe ora. Tot in incinta terminalului va functiona si primul hotel de tranzit al Indiei ce va avea 100 de camere. Nu lipsesc barurile, cafenele si restaurante sau zonele special amenajate pentru shopping.  Pentru a evita caldura si praful din New Delhi terminalul dispune de 4.300 de locuri de parcare precum si de conexiuni la liniile de metrou care duc spre oras.

Oficialii sustin ca noua constructie va putea primi 34 de milioane de pasageri pe an. Proiectul are, bineinteles, si criticii sai. O parte din acestia se intreaba daca a fost oportuna construirea acestui terminal si suportarea acestor costuri uriase in conditiile in care mai putin de 1% din populatia Indiei calatoreste cu avionul :) .

Aeroporturi de top in 2009

[imagebrowser id=35]

Pentru al cincilea an consecutiv, Aeroportul Incheon din Seul a fost desemnat cel mai bun aeroport din lume dupa calitatea serviciilor, conform sondajului realizat de Consiliul International al Aeroporturilor (ACI) cu sediul la Geneva. Asia este fruntasa la acest capitol, 3 din primele 5 aeroporturi apartinandu-i. Astfel, pe locul 2 este situat Aeroportul Changi din Singapore iar pe a treia pozitie se situeaza cel din Hong Kong pentru al doilea an la rand. Pe urmatoarele locuri regasim doua noutati: aeroportul din Beijing si Hyderabad Rajiv Gandhi International din India.

In ceea ce priveste repartitia pe continente, topul aeroporturilor din Europa arata cam asa:

1) Keflavik (KEF), Islanda
2) Zurich (ZRH), Elvetia
3) Porto (OPO), Portugalia
4) Malta (MLA), Malta
5) Southampton (SOU), Marea Britanie

Sondajul Consiliului International al Aeroporturilor este realizat prin chestionare lunare completate de pasageri din peste 100 de aeroporturi de top ale lumii, din 45 de tari. Pentru anul 2009, un numar de 118 aeroporturi au fost incluse in sondaj.

Pilot beat arestat pe aeroportul Heathrow

united

Pilotul in cauza trebuia sa efectueze un zbor al United Airlines de la Londra la Chicago, cu un avion ce avea la bord 135 de persoane. Se pare ca acesta a trezit suspiciuni atunci cand a aparut pe aeroportul londonez cu cateva ore inaintea zborului. Din acest motiv, unul dintre mebrii echipajului a raportat situatia autoritatilor care au decis sa-i testeze alcoolemia.

Surpriza a fost mare cand s-a constatat ca pilotul a picat testul cu fiola si astfel i s-a interzis sa piloteze avionul. Mai mult, el a fost arestat si eliberat pe cautiune a 2-a zi, o ancheta aflandu-se in desfasurare. Zborul a fost anulat iar cei 124 de pasageri si 11 membri ai echipajului au fost redirectionati spre alte aeronave, fara a li se spune pe moment care a fost cauza anularii zborului.

Se pare ca pilotul era pe punctul de a decola cand autoritatile au intervenit si l-au testat, departe de ochii pasagerilor, pentru a nu crea o isterie generala. Unii dintre colegii pilotului au incercat sa justifice comportamentul acestuia sugerand faptul ca limita alcoolemiei e mult prea mica la piloti (mai mica decat la soferi, lucru perfect normal :) ) putand-o depasi fara sa-ti dai seama. Acesta este al doilea incident de acest fel din ultimele 6 luni de pe aeroportul Heathrow, lucru ingrijorator pentru autoritatile britanice.

Scanner-ul de aeroport ce arata pasagerii dezbracati

Via telegraph.co.uk

Via telegraph.co.uk

Un scanner ce reda imaginea nud a pasagerilor a fost introdus pe Aeroportul din Manchester, permitand astfel personalului responsabil cu securitatea sa identifice instantaneu orice arma ascunsa sau exploziv.

E adevarat ca un asemenea echipament a starnit deja controverse. Unii pasageri refuza sa participe la”dezbracarea virtuala”, optand pentru traditionala perchezitie corporala :) . Cu toate acestea, oficialii aeroportului asigura ca imaginea alb negru va fi vazuta doar de un singur ofiter si, mai mult decat atat, imaginea nu poate fi salvata sau pastrata in niciun fel.

Scannerul va ajuta in acest fel la eficietizarea proceselor in aeroport si mai ales la scurtarea de check-in-ului pentru pasageri, care nu vor mai fi nevoiti sa renunte la diferite accesorii sau piese vestimentare. Nici nivelul radiatiilor nu este unul ingrijorator, in special pentru cei ce calatoresc frecvent cu avionul, o radiografie dentara transmitand de 20.000 de ori mai multe radiatii.

Scannerul costa aproximativ 85.000 euro, a fost testat si la Aeroportul Heathrow si a fost introdus deja in mai multe aeroporturi din S.U.A.

Avion al comunistilor – hotel de lux

Avionul este un Iliusin 18 construit in 1960. In primii sai ani, avionul a fost folosit de oamenii de top ai RDG, inclusiv de liderul comunist Erich Honecker. Dupa unificarea Germaniei a avut o alta intrebuintare, aceea de restaurant. Insa atunci cand fost achizitionat de un om de afaceri olandez, avionul zacea in paragina urmand sa fie dat la fier vechi. Intreprinzatorul l-a cumparat din Germania si l-a adus langa aeroportul Teuge, mizand pe faptul ca tocmai aceasta combinatie intre istorie, bizar si confort va atrage oamenii. Dupa 50 de la constructie avionul a revenit in circuit. Insa de data aceasta ca hotel de 5 stele, un hotel ceva mai intim, doar pentru 2 persoane. Hotelul dispune de toate facilitatile moderne: dusuri, jacuzzi, sauna, minibar, 3 televizoare, DVD player, cuptor cu microunde, aer conditionat, internet wireless etc. Singura care a ramas neschimbata e cabina, ce pastreaza aerul vechi si insemnele comuniste. Cazarea in neobisnuitul hotel costa 350 de euro pe noapte pentru 2 persoane, in acest pret fiind inclus si micul dejun.


via videosift.com

Aeroportul anului 2008

Aeroportul ar trebui sa insemne, pe langa locul in care iti petreci, de voie, de nevoie, o parte tot mai importanta din timp si un loc in care sa te simti bine, in care sa iti faca placere sa astepti cateva ore si in care sa ai posibilitatea sa faci ceea ce doresti. Unele tari au inteles acest lucru iar aeroporturilor lor sunt acum recunoscute in toata lumea.

Compania engleza Skytrax realizeaza anual un top al celor mai bune aeroporturi din lume. Nu numai in 2008 ci si in anii anteriori Asia a detinut suprematia absoluta in ceea ce priveste calitatea serviciilor, organizarea dar si crearea atmosferei dorite de pasageri.

Pentru 2008, din cele 5 aeroporturi premiate de Skytrax, 4 sunt din Asia. Marele castigator este Aeroportul International din Hong Kong ce a primit titlul de “Cel mai bun aeroport din lume”, distinctie castigata pentru a 7-a oara in ultimii 10 ani. Ea este cu atat mai importanta cu cat clasamentul a fost alcatuit si pe baza aprecierilor facute de pasageri. Pe urmatoarele locuri se situeaza aeroporturile din Singapore, Seoul, Kuala Lumpur si Munchen.

Doamne fereste!

Un filmulet cu o femeie ce face o criza de isterie in aeroportul din Hong Kong, dupa ce a pierdut un zbor, a devenit celebru pe Youtube. Clipul de 3 minute, filmat cu telefonul mobil probabil de cineva din staff-ul aeroportului, a fost vazut de aproape 2.5 milioane de oameni in numai 5 zile.

Femeia tipa, se tavaleste pe jos, impinge un ofiter de paza din aeroport, toate dupa ce afla ca nu se mai poate imbarca in avionul cu care trebuia sa ajunga la San Francisco.  

Nu stiu cat veti rezista psihic :) , eu am cedat dupa 2 minute. Oricum, e exagerat. Cred ca tuturor ne vine sa facem asa daca pierdem trenul, avionul sau autobuzul, insa ne mai si controlam. Probabil avea ceva foarte important de rezolvat in San Francisco. Saraca… :) Vestea buna e ca dupa 3 ore, a plecat cu alta cursa.

httpv://www.youtube.com/watch?v=xbVw7entkxg