Una din intrebarile care a aparut in mintea fanilor imediat dupa aflarea socantei vesti a mortii lui Michael Jackson a fost legata de locul unde va fi inmormantat megastarul.
Presa a relatat faptul ca familia sa si-ar dori ca Michael sa-si gaseasca odihna la Neverland, transformand astfel renumita ferma intr-un loc de pelerinaj pentru fani, asemanator Graceland-ului penntru fanii lui Elvis Presley. Ulterior, tatal artistului, Joe Jackson, a infirmat zvonurile aparute.
Speculatiile legate de locul inmormantarii continua si interesele isi spun cuvantul. O ipoteza ar fi Gary, Indiana, locul de nastere al lui Michael. Primarul de acolo si-ar dori acest lucru pentru ca ar creste semnificativ turismul din zona. O alta varianta ar fi Motown Museum din Detroit, acolo unde Jackson 5 au inregistrat primele lor melodii.
Varianta cea mai potrivita (cel putin in ochii fanilor) este Neverland, ferma din California a lui Michael, desi este legata si de amintiri mai putin placute, acuzatiile sexuale aduse megastarului. Dupa acestea, Michael declara ca nu mai considera Neverland-ul casa sa, deoarece i-a fost ravasita de peste 70 de politisti in timpul scandalului.
Trecand peste toate, se pare ca moartea este pentru unii o afacere. Asa s-a intamplat si cu Elvis si resedinta sa din Memphis. Dupa 1977, cand s-a stins din viata, Graceland-ul a devenit centrul unei uriase industrii cu Elvis, milioane de oameni vizitand anual resedinta sa si studiourile Sun.
Aceeasi poveste s-a repetat si in cazul Beatles-ilor, afacerile din Liverpool inflorind dupa asasinarea lui John Lennon in 1980.
Asa ca, se pare ca vor fi persoane ce vor profita de pe urma mortii lui Michael Jackson. Moartea se vinde. Ramane sa vedem care va fi Mecca sa, locul unde vor merge milioane de oameni din intreaga lume pentru a-si aminti de starul pop.