Culmile exotismului într-un minunat cocktail istoric şi muzical
C U B A lui CHE şi a lui FIDEL
Havana – Pinar del Rio – Vinales – Santa Clara – Cienfuegos – Trinidad – Toppes de Collantes – Camaguey – Bayamo – Brian – El Cobre – Santiago de Cuba – Guantanamo – Baracoa – Varadero
Vă invităm să descoperiţi bogăţia culturală a Havanei, declarată Patrimoniu Mondial UNESCO, să cuceriţi culmile exotismului într-un minunat cocktail cultural, istoric şi muzical, care îşi începe savoarea cu poveştile despre istoria romului şi meşteşugul producerii trabucului, continuă cu Cuba lui Fidel şi Che Guevara şi cu descoperirea celor mai frumoase locuri din Caraibe. Experienţa unică a relaxării pe unele dintre cele mai spectaculoase plaje din lume, precum şi pitorescul oraşelor coloniale, nu pot fi ratate de către nici un devorator de turism!
Perioada: 27.02 – 14.03.2018
ZIUA 1 / 27.02.2018: Bucureşti – Viena – Havana
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 06:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Austrian Airlines). Plecare spre Viena cu zborul companiei Austrian Airlines, OS 768 (08:10 / 09:00) de unde se pleacă spre Havana cu OS 023 (10:15 / 16:25). După sosire, întâlnire cu reprezentantul local şi transfer pentru cazare la Hotel Memories Miramar 4* (sau similar).
ZIUA 2 / 28.02.2018: Havana
Mic dejun. Zi dedicată descoperirii Havanei, capitala contrastelor, un oraş aventuros, sufocant, irezistibil, exotic şi viu, unde vechiul şi noul se împletesc într-un frumos tango arhitectural. Oraşul a fost fondat în anul 1519 de către conquistadorul spaniol Diego Velazquez de Cuellar, iar astăzi, metropola cu peste două milioane de locuitori, este himerică şi captivantă, plină de mister şi contradicţii. Vom începe turul panoramic trecând prin Miramar, unul dintre districtele rezidenţiale bune ale Havanei, conceput după modelul cartierului Manhattan din New York. “Quinta Avenida”, bulevardul principal din Miramar este şi astăzi considerată cea mai frumoasă stradă din Cuba. Ne vom opri în Piaţa Revoluţiei, unul dintre cele mai cunoscute locuri ale Havanei, utilizat pentru organizarea evenimentelor istorice, politice sau culturale de importanţă majoră, locul în care Fidel Castro îşi ţinea discursurile. În centrul pieţei se află Memorialul Jose Marti al cărui turn de 109 m oferă o privelişte superbă asupra Havanei. Turul va continua prin Vedano, cartier elegant, cu străzi pitoreşti, vile luxoase, magazine moderne şi vestita Avenida de los Presidentes Vedado, după care vom vedea Promenada Malecon, cea mai lungă promenadă din Cuba care se întinde pe o lungime de 8 km, din portul Havana până în zona veche a oraşului. În continuare ne vom îndrepta către Hotelul Nacional din mijlocul cartierul Vedado, considerat un simbol al istoriei, culturii şi identităţii cubaneze, hotel care se distinge prin eleganţa rafinată şi splendoarea veche, care încă din anul 1930 a atras un număr mare de personalităţi ale artelor, ştiinţei şi politicii, cum ar fi: Winston Churchill, Frank Sinatra, Ava Gardner, Alexander Flemming, precum şi pe fostul rege al României, Carol al II-lea. Vom vizita apoi Muzeul Romului care aparţine Fundaţiei Havana Club, o companie care fabrică şi distribuie romul cunoscut de toată lumea. După o incursiune în istoria sa, vom avea ocazia de a degusta romul Havana Club la barul din lemn care păstrează spiritul clădirilor celebre din Havana anilor 1930. Vom vizita pietonal partea veche a oraşului, Havana Veija, care, datorită bogăţiei sale istorice şi culturale, a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1982. Vom vedea clădirea Capitolului, construită după modelul american şi inaugurată în anul 1929, vom admira fortificaţiile care au protejat oraşul de atacurile piraţilor, vom descoperi frumuseţea clădirilor monumentale istorice din timpul colonizării, vom percepe urmele paşilor lui Hemingway la Hotelul Ambos Mundos (intrarea aprox 2 CUC/ pers. la camera 511), unde scriitorul şi-a petrecut 7 ani din viaţă, ne vom putea fotografia în faţa barului La Floridita, alt loc preferat de scriitor şi vom putea să ne răsfăţăm cu un mojito, băutura preferată a acestuia, la Bodeguita del Medio. Dejun. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Piaţa Armelor, cea mai veche piaţă a oraşului înconjurată de clădiri în stil baroc din sec. al XVIII-lea şi al XIX-lea, vom vedea frumoasa clădire a Muzeului Căpitanilor Generali (exterior), Catedrala San Cristobal, Piaţa Catedralei, unde vom fi impresionaţi de Palatul Marchizului de Aguas Claras, Piaţa Veche, Târgul Meşteşugarilor şi Templete, locul de unde s-a născut oraşul San Cristobal de Havana. Întoarcere la hotel pentru cazare. Opţional, participare la renumitul spectacol de cabaret “Tropicana Show”, o reprezentaţie de neegalat a luminilor, costumelor şi dansurilor exotice. Cazare în Havana.
ZIUA 3 / 01.03.2018: Havana – Pinar del Rio – Vinales – Havana
Mic dejun. Veţi putea petrece ziua în zona centrală a Havanei la cumpărături sau vizitând străzile pitoreşti ale oraşului sau opţional, excursie de 1 zi în celebra Vale Vinales, situată la o distanţă de aprox. 140 km vest de Havana. Celebra vale este localizată în provincia Pinar del Rio, una dintre cele mai frumoase zone din Cuba, cu peisaje pitoreşti, unde se află centrul industriei faimoaselor trabucuri cubaneze şi numeroase fabrici de producere a romului. Vom vizita Peştera Indianului, un spectaculos complex de galerii subterane modelate în diverse forme de apele râului care şerpuieşte printre versanţi. Tradiţia spune că aceia care sunt picuraţi pe frunte de apa care se scurge de pe pereţii peşterii vor avea noroc tot restul vieţii. Dejun creol inclus. Pe drumul de întoarcere spre Havana, vom face un popas la “Mirador Los Jazmines” pentru a admira splendidul peisaj oferit de Vale Vinales. În continuarea zilei vom vizita o plantaţie de tutun şi o fabrică de trabucuri şi ţigarete, unde vom putea vedea procedeul confecţionării celor mai rafinate şi aromate ţigarete şi trabucuri din lume. Cazare în Havana.
ZIUA 4 / 02.03.2018: Havana – Santa Clara
Mic dejun. Plecare spre Santa Clara, oraş legat de numele celebrului revoluţionar cubanez Che Guevara, locul unde a avut loc ultima bătălie a Revoluţiei Cubaneze din anul 1958. Vom vedea Parcul Vidal, Plaza del Mercado şi Catedrala Santa Clara de Assisi. Cină şi cazare la Hotel Los Caneyes 3* (sau similar).
ZIUA 5 / 03.03.2018: Santa Clara – Cienfuegos – Trinidad
Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Mausoleul Che Guevara, care adăposteşte “rămăşiţele” revoluţionarului marxist Ernesto “Che” Guevara şi ale celor 29 colegi ai săi, ucişi în anul 1967, atunci când Guevara a încercat să pornească o revoltă armată în Bolivia. În continuarea zilei vom putea vedea vestitul “Tren Blindado” al lui Baptista, pe care l-a capturat vestitul Che împreună cu oamenii săi, împiedicând astfel ca armata cubaneză să înăbuşe revoluţia declanşată de Fidel Castro. Traseul zilei va continua spre Cienfuegos, oraş situat la aprox. 80 km de Santa Clara, unul dintre cele mai pitoreşti oraşe - port din Cuba, considerat a fi “Perla Sudului”, fermecător prin îmbinarea armonioasă între relieful marin şi cel montan, dar şi prin atmosfera franţuzească rămasă de la vechii colonişti francezi aşezaţi aici în anul 1819. În centrul istoric vom vedea Parcul Jose Marti, Catedrala Purisima Concepcion, Teatrul Tomas Terry şi Promenada Prado. Spre seară vom ajunge în Trinidad, "bijuteria" Cubei coloniale, situat pe coasta de sud a insulei, la 80 km est de Cienfuegos. Cunoscut sub numele de Oraşul Muzeu al Mării Caraibelor, este cel mai colonial dintre toate oraşele insulei care se bucură de un climat blând, datorită aşezării între mare şi munte. Trinidad a fost al patrulea oraş fondat în Cuba de către Diego Velazquez în anul 1514 şi a fost declarat Monument Istoric de către UNESCO, reflectând trecutul colonial, în toată splendoarea sa, caracteristic sec. XVIII – XIX. Oraşul este patria zahărului şi a mierii precum şi a artei, artefactelor, fermelor tradiţionale (haciendas), bisericilor, capelelor şi vechilor palate coloniale. Cazare şi masă în regim All Inclusive în zona Trinidad la Hotel Brisas Trinidad del Mar 4* (sau similar).
ZIUA 6 / 04.03.2018: Trinidad – Topes de Collantes – Trinidad
Mic dejun. Dimineaţa vă propunem opţional vizitarea Parcului Naţional Topes de Collantes, cea mai frumoasă rezervaţie naturală a Cubei, situată la o altitudine de 800 m faţă de nivelul mării, în masivul Sierra del Escambray, unde s-au dezvoltat importante centre de tratament medical. Fiind o veritabilă pădure tropicală, parcul este impresionant datorită diversităţii pe care a creat-o natura: peşteri, cascade, râuri, grote, canioane, iazuri cu apă de cleştar, vegetaţie luxuriantă cu sute de specii de plante. Vizitarea parcului va include o plimbare cu camioane ruseşti până la Guanayara şi o plimbare de aprox. 4 km spre Casa Gallenga, unde vă puteţi opri pentru dejun. După-amiaza, vom face un tur al oraşului Trinidad, prilej cu care vom vizita Palatul Cantero, piaţetele înconjurate de case coloniale, care conservă stilul secolelor XVIII – XIX. Veţi avea posibilitatea de a vă cumpara şi de a savura un cocktail Canchanchara în taverna cu acelaşi nume. Cazare şi masă în regim All Inclusive în zona Trinidad la Hotel Brisas Trinidad del Mar 4* (sau similar).
ZIUA 7 / 05.03.2018: Trinidad – Camaguey
Mic dejun. Astăzi ne vom îndrepta spre Camaguey, cel mai mare şi important oraş din interiorul Cubei datorită producţiilor mari de trestie
Note:
Nu este nici o poza asociata acestei oferte turistice de vacanta. |
Total Oferte de Turism (157)
Ultimele Oferte Turistice Postate:
Construit pe ruinele unui fort maur numit Magerit, Madridul a devenit capitală în 1561