Balsam pentru minte, inimă şi suflet
ISRAEL – IORDANIA
Tel Aviv – Caesarea – Haifa – Tiberias – Muntele Tabor – Nazareth – Cana Galileii – Amman – Petra – Madaba – Marea Moartă – Yardenit – Ierihon – Bethleem – Ierusalim – Ein Karem – Pustiul Iudeii – Hozeva – Muntele Sion
Un pelerinaj special, care încearcă să abordeze înţelesul profund al Ţării Sfinte, o experienţă care atrage prin locurile incarcate de istorie, religie şi cultură, care laolaltă formează o adevărată Mecca a culturii şi patrimoniului universal, care au păstrat peste secole amprenta inconfundabila a unor civilizaţii străvechi. Povestea vieţii lui Iisus din Nazareth, locurile în care s-au petrecut evenimentele şi locuri care deşi nu au o legătură directă cu viaţa lui Iisus, dar s-au aflat pur şi simplu în vecinătatea aşezărilor în care s-au petrecut evenimentele legate de viaţa lui Iisus, simbolurile care identifică grupările religioase: evreiască, creştină sau musulmană, care consideră aceste locuri ca fiind sfinte, tradiţii semnificative, aşezări amintite în Evanghelie, toate contribuie la o alcătuire specială a poveştii păstoriei Domnului nostru îmbinată cu amintirea locurilor care evocă opera sa. Tema aceasta, îmbinata cu alte întâmplări din Biblie, multitudinea şi frumuseţea monumentelor şi vestigiilor arheologice, ospitalitatea şi cultura cu totul deosebită a oamenilor de aici vă vor fascina iniţiindu-vă în magica lume a Orientului Apropiat în care dumneavoastră sunteţi invitaţi.
Perioada: 30.04 – 06.05.2018
Ziua 1 / 30.04.2018: București – Tel Aviv – Caesarea – Haifa – Tiberias
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei Tarom). Plecare spre Tel Aviv cu zborul companiei Tarom 155 (06:00 / 08:35). După formalitățile vamale de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, pelerinajul nostru în Țara Sfântă va începe “în forță”, deoarece vom pleca pe coasta Mării Mediterane pe urmele Sf. Petru până la Caesarea, vechi centru al culturii elene, cu impresionante ruine cruciate, unde vom putea admira Apeductul Roman. Ne vom îndrepta apoi spre Haifa, splendid oraş, port la Mediterana, situat într-un superb golf, la poalele Muntelui Carmel. Vom admira Templul Cultului Bahai, cu grădinile sale persane superb terasate, inclus pe lista Patrimoniului UNESCO (privire din punctul de panoramă) şi încântaţi de atâta frumuseţe, vom poposi la Biserica Stella Maris - Steaua Mării (sediul Ordinului călugăresc al Carmeliţilor), cu altarul aşezat deasupra Grotei Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Tiberias pentru cină și cazare la Hotel Restal 3*+ (sau similar).
Ziua 2 / 01.05.2018: Tiberias – Muntele Tabor – Nazareth – Cana Galileii – Amman
Mic dejun. Dimineaţa vom urca pe Muntele Tabor pentru a vizita Biserica ortodoxă, aflată pe locul unde s-a petrecut „Schimbarea la Faţă” a lui Iisus: „chipul îi strălucea ca soarele, iar veşmintele s-au făcut albe precum lumina” (urcare cu microbuze: 7 euro/persoană, se achită la agenţie). Ne vom îndrepta apoi spre Nazareth, “floare” în limba ebraică şi “cetatea albă” în arabă, cel mai populat oraș arab din Israel, unde Domnul Iisus a copilărit şi a trăit cu Iosif şi Maria. Ne vom închina în cea mai mare construcţie de cult din Orientul Apropiat, Biserica Bunei Vestiri, înălţată pe locul casei Sfinţilor Ioachim şi Ana, după care vom vizita Biserica Ortodoxă Sf. Arhanghel Gavril ridicată deasupra izvorului unde acesta i-a vestit Fecioarei Maria că-l va naşte pe Iisus Hristos-Fiul lui Dumnezeu, biserică pictată de frații Moroșanu între anii 1977-1978. În continuarea zilei vom pleca spre Cana unde vom vizita Biserica Ortodoxă, aflată pe locul unde s-a desfăşurat nunta la care a participat şi Domnul Iisus, făcând prima minune din Galileea, respectiv transformarea apei în vin. Opțional, în funcţie de vreme, veți putea face o plimbare cu o copie a ”bărcii lui Iisus” pe Marea Galileii unde conform Evangheliei după Matei 14: 24-33 „El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus.” (tarif aprox.: 10 euro/persoană). După-amiază ne vom deplasa spre Ben Shean (Decapolis), vom trece apa Iordanului peste Podul Seik Husein, trecând din Israel în Iordania, în drumul nostru spre Amman, capitala Regatului Hasemit al Iordaniei, numită în antichitate Philadelphia. Cină și cazare la Hotel Olive Tree 4* (sau similar).
Ziua 3 / 02.05.2018: Amman – Petra – Amman
Mic dejun. Deplasare pe “Autostrada Deşertului” spre Petra, a 8-a minune a lumii antice, care este fără îndoială cea mai valoroasă comoară a Iordaniei, fiind înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. “Orașul roz”, cum mai este numită această minune a lumii antice construită de legendarul popor Nabateean acum mai bine de două mii de ani și uitat până la redescoperirea sa de către elveţianul Juhann Ludwig Burkhardt în anul 1812, ne va impresiona prin diversitatea celor 800 de monumente încă în picioare: băi romane, temple cu faţade impozante, morminte şi un amfiteatru. Vom intra în oraşul vechi printr-un defileu îngust cunoscut sub denumirea Bab as Siq, care şerpuieşte pe o lungime de aprox. 1 km printre blocuri de piatră care ajung și la peste o sută de metri înălțime, blocuri care combină nuanţe naturale, într-o paletă de culori absolut uimitoare sub razele soarelui. La capătul siq-ului vom ajunge la emblema oraşului trandafiriu, celebra “Al-Khazneh” - Trezoreria, o fațadă masivă sculptată în piatră roz care îmbină elementele orientale cu cele de sorginte romană, unde veţi recunoaşte “decorul” folosit în producţia cinematografică Indiana Jones. Pe lângă Tezaur vom descoperi şi alte construcţii monumentale precum Teatrul Roman, Templul Leului, Qasr Bint Pharaoun, mormintele regale, case nabateene, platoul de sacrifiu "High Place of Sacrifice", Amfiteatrul roman, Aleea Coloanelor etc. În continuarea zilei vom părăsi Petra și trecând prin Wadi Musa - Valea lui Moise, vom reveni la Amman unde vom face un tur panoramic al “Oraşului Alb”, cum mai este numit Ammanul, care se întinde pe nu mai puţin de 19 dealuri. Turul panoramic va include Citadela, Templul lui Hercule, Palatul Omayyad, Biserica Bizantină, Teatrul Roman, Teatrul Odeon, Muzeul Naţional de Arheologie, Muzeul de Folclor şi Muzeul Tradiţiilor Populare etc. Seara, cină şi cazare în Amman.
Ziua 4 / 03.05.2018: Amman – Madaba – Marea Moartă – Yardenit – Ierihon – Bethleem
Mic dejun. Plecare spre Madaba, unde vom vizita Biserica Sf. Gheorghe care adăposteşte celebrul mozaic din sec. al VI-lea înfăţişând harta Ţării Sfinte, reprezentarea ce conține aprox. două milioane de bucăți de mozaic. Ne vom deplasa apoi spre Muntele Nebo (800 m), unde vom urca până la locul de unde Moise a văzut “Pământul Făgăduinţei” înainte de a muri, unul dintre cele mai venerate locuri sfinte ale Iordaniei, de unde vom avea o panoramă spectaculoasă asupra Văii Iordanului, Mării Moarte, Ierihonului şi Ierusalimului. Biserica de pe Muntele Nebo a fost construită la sfârşitul sec. al IV-lea pentru a marca locul unde Moise a fost îngropat, fiind un loc de pelerinaj pentru toţi creştinii, după cum a fost desemnat de însuşi Papa Paul Ioan al II-lea. În continuarea zilei vom trece graniţa în Israel în dreptul orașului Ierihon, îndreptându-ne spre
Marea Moartă, situată la aprox. 400 de metri sub nivelul oceanului planetar, fiind cunoscută ca cea mai joasă mare de pe glob. Vom ajunge la Qumran (vechiul centru al Esenienilor, unde în anul 1947 au fost găsite Manuscrisele de la Marea Moartă) şi vom face o oprire pentru cei interesaţi la magazinul cu produse cosmetice pe bază de minerale din Marea Moartă, după care vom vizita Mănăstirea Sf. Gherasim de la Iordan. Ne vom deplasa apoi de-a lungul Văii Iordanului, spre Yardenit, poposind în locul unde Domnul Iisus Hristos a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul în Râul Iordan. Vom intra în continuarea zilei în Cisiordania pentru a vedea Ierihon-ul (Autoritatea Palestiniană), cel mai vechi oraş din lume, fiind populat încă din anul 9000 î.Hr. Vom avea ocazia de a ne întoarce în istoria trecutului, aruncând o privire asupra Mănăstirii Carantania de pe Muntele Ispitirii, locul în care Mântuitorul a fost dus de Duhul lui Dumnezeu pentru a fi ispitit de diavol de trei ori după 40 de zile de post. Vom vizita Biserica greco-ortodoxă unde se află Dudul lui Zacheu Vameşul. Vom poposi apoi la Aşezământul Românesc de la Ierihon, pentru a vizita Biserica Românească cu Hramul ”Naşterea Domnului” şi Hramul ”Sfinţii Romani”. Cină şi cazare în Bethleem la Hotel St. Michael 4* (sau similar).
Ziua 5 / 04.05.2018: Bethleem – Ierusalim – Bethleem
Mic dejun. Deplasare spre Ierusalim, numit și Orașul Păcii. Pelerinajul în Orașul Sfânt va începe urcând întâi pe Muntele Scopus (Muntele Măslinilor), până la Mănăstirea rusă Înălţarea Domnului - Eleon, unde vom avea prilejul de a vedea locul unde a fost găsit, pentru a doua oară, capul Sf. Ioan Botezătorul, vom vizita apoi Geamia în care se află amprenta ultimului pas pe pământ al Mântuitorului şi Biserica Pater Noster (Tatăl Nostru), locul unde Iisus i-a învăţat pe ucenicii săi cum să rostească rugăciunea Tatăl Nostru. Urmează Biserica Dominus Flevit (Domnul a plâns), construită în formă de lacrimă pe locul de unde Domnul Iisus, privind Cetatea Ierusalimului, a deplâns soarta acesteia şi a prezis “pustiirea” ei, Mănăstirea rusă Maria Magdalena, Grădina Ghetsiman
Note:
Nu este nici o poza asociata acestei oferte turistice de vacanta. |
Total Oferte de Turism (157)
Ultimele Oferte Turistice Postate:
Construit pe ruinele unui fort maur numit Magerit, Madridul a devenit capitală în 1561