Destinatii Europene

CIRCUIT 2019 Mexic

Categorie Oferta:
Destinatii Internationale
Tip Oferta Turism:
Circuit
Durata:
15 zile
Valabilitate Oferta:
20/10/2019 - 04/12/2019
Pret Total:
660 € (44€/zi)

Locatie/ Locatii Oferta Turism:

Agrement, Servicii, Facilitati:

Descriere Oferta Turistica:


Pe urmele aztecilor ÅŸi mayaÅŸilor

M E X I C

Mexico City – Teotihuacan – Puebla – Oaxaca – Monte Alban – Mitla – Tuxla Gutierez – Sumidero – San Cristobal de las Casas – Chamula – Palenque – Yaxchilan – Bonampak – Campeche – Uxmal – Merida – Chichen Itza – Cancun

O incursiune pe urmele vechilor civilizaţii precolumbiene, într-un spaţiu plin de mister, de culoare şi de ritmuri alegre, cu sombreros şi mariachi, prilej de a admira piramide şi monumente străvechi, de a asculta povești despre comorile fabuloase care i-au atras pe conquistadorii conduşi de Hernan Cortes şi nu în ultimul rând, de a vă bucura de plajele însorite, înconjurate de vegetaţie luxuriantă şi mângâiate de apele turcoaz ale Pacificului. Veţi descoperi cea mai nordică țară vorbitoare de limbă spaniolă din America Latină, veţi fi încântaţi de spectacolul vieţii pline de pitoresc şi culoare, cu muzică ritmată care se aude aproape de peste tot şi, dacă veţi adăuga la aceasta, aroma mâncărurilor picante şi a băuturilor exotice, veţi obţine un „cocktail mexican” care vă va face să vă amintiţi mult timp de această vacanţă.

Perioada: 20.11 – 04.12.2019

Ziua 1 / 20.11.2019: Bucureşti – Paris – Mexico City
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu compania Air France, zbor AF 1089 (06:05 / 08:30), de unde se va pleca spre Mexico City cu AF 178 (11:35 / 16:55). Întâlnire cu reprezentantul local şi transfer pentru cazare la Hotel Casablanca 4* (sau similar).
Ziua 2 / 21.11.2019: Mexico City
Mic dejun. Dimineaţa vom face un tur panoramic de oraş în timpul căruia vom vizita centrul istoric, locul unde trecutul exploziv al Mexicului este zugrăvit în cel mai elocvent mod: Zocalo - partea centrală a oraşului cu Plaza de la Constitucion, Palatul Naţional (El Granda) construit pe ruinele unui palat aztec, cu faimoasele picturi murale ale lui Diego Rivera, Catedrala Metropolitană (construită după modelul celor din Toledo şi Granada) şi vestigiile pre-hispanice ale Marelui Templu - Templo Mayor (exterior). Turul va continua de-a lungul Bulevardului Reformei (Paseo de la Reforma), cu Parcul Chapultepec, dominat de castelul său, fosta rezidență a Împăratului Maximilian de Habsburg. Scurtă vizită la Muzeul Naţional de Antropologie, care adăposteşte o bogată colecţie de artefacte precolumbiene. Cei care doresc pot să mai rămână în muzeu, restul grupului se va întoarce la hotel sau poate efectua o excursie opţională la Xocimilco pentru o plimbare de seară pe canale cu bărci tradiţionale. Seara vom avea cină la un restaurant local cu spectacol susţinut de celebrii mariachi. Cazare la Hotel Casablanca 4* (sau similar).


Ziua 3 / 22.11.2019: Mexico City – Teotihuacan – Mexico City
Mic dejun. Astăzi vom vizita Teotihuacan, unul dintre cele mai impresionante oraşe ale lumii străvechi, ridicat de azteci în anul 100 î.Hr. pe o suprafaţă de 30 km2 şi care număra în perioada pre-hispanică peste 200.000 de locuitori. Vom vizita Piramida Soarelui (a treia ca mărime din lume) înaltă de 63 m, Piramida Lunii, de unde vom avea cea mai bună panoramă asupra sitului arheologic, Piramida Şarpelui cu Pene, Calea Morţilor (Calle de los Muertos), iniţial cu o lungime de 4 km, flancată de temple, palate şi pieţe, Piramida Jaguarilor, Palatul Quetzal, Tepantitla şi Templul Quetzlcoaltl. Dejun la un restaurant local. După-amiază întoarcere la Mexico City unde vom vizita Piaţa celor 3 Culturi - Plaza de las Tres Culturas, un amestec unic între cultura aztecă, spaniolă şi cea contemporană mexicană şi Bazilica Fecioarei din Guadalupe, sfânta patroană a Mexicului, celebru loc de pelerinaj pentru întreaga Americă Latină, situat pe colina Tepeyac din nordul orașului. Întoarcere la Mexico City pentru cazare la Hotel Casablanca 4* (sau similar).
Ziua 4 / 23.11.2019: Mexico City – Puebla – Oaxaca
Mic dejun. Plecare spre Puebla de los Angeles, oraş fondat în anul 1531, situat în apropierea vulcanilor Popocatepetl şi Ixtaccihuatl, unde vom admira Catedrala, a doua ca mărime din Mexic, un amestec de stiluri arhitecturale, renascentist şi baroc. Vom vizita biserica barocă Santo Domingo, una dintre cele mai frumos decorate din ţară, cu catapeteasma acoperită cu aur, cu frumoasa Capilla del Rosario, după care vom admira Piaţa Mayor. Localitatea este renumită pentru bucătăria sa, dar şi pentru decoraţiile cu faianţă de Talavera. Dejun în Puebla. După-amiază plecare spre Oaxaca, capitala și cel mai mare oraș al statului mexican Oaxaca. Amplasat în regiunea văilor centrale ale statului, la poalele dealurilor Sierra Madre, orașul Oaxaca se extinde de la baza muntelui Cerro del Fortin până pe malurile râului Atoyac. Cazare în Oaxaca la Hotel Mision de Los Angeles 4* (sau similar).
Ziua 5 / 24.11.2019: Oaxaca – Monte Alban – Mitla – Oaxaca
Mic dejun. Dimineaţa vom face un tur de oraş în Oaxaca, locul de origine al populaţiilor pre-columbiene Zapotec şi Mixtec, unde vom găsi elemente coloniale deosebite precum Catedrala, Biserica Santo Domingo şi Fântâna celor şapte regiuni. Ca rezultat al cuceririi și colonizării hispanice din anul 1533, orașul pe care-l vom vedea, este un amestec de clădiri bogat ornamentate și piețe animate și pline de culoare, în care pulsează spiritul amerindian al populației indigene. În continuarea zilei vom pleca spre Monte Alban, un important complex arheologic, vechi centru de ceremonii, capitala civilizaţiilor zapotece şi olmece, situat pe un promontoriu artificial înalt de 400 m, în Valea Oxaca, un triumf ingineresc al vremii, întrucât acest “munte” a fost ridicat artificial. Vom admira numeroase temple, picturi murale, piramide în trepte, basoreliefuri, morminte, printre care se remarcă Mormântul nr.7, o construcţie funerară clasică zapotecă ce reflectă stilul impozant care era dedicat elitelor vremii și care adăpostește sute de piese de aur, chihlimbar și bijuterii (exterior), Piaţa Centrală, Observatorul, un ansamblu de clădiri cu semnificație astrologică și Pietrele Dansatorilor, sculpturi în piatră care înfățișează bărbați dezbrăcați, în diverse posturi contorsionate. După dejun (inclus), programul va continua cu vizitarea ruinelor unice din Mitla, necropola civilizaţiei mixtece, faimoasă pentru sculpturile în piatră şi clădirile decorate cu mozaicuri simbolice. Mitla a fost principalul centru religios zapotec, unic în Mesoamerica, dominat de marii preoţi care practicau sacrificii umane. Pe drumul de întoarcere spre Oaxaca vom trece pe lângă arborele Tule, un arbore gigant cu cel mai mare diametru din lume, măsurând la baza trunchiului aprox. 12 m, cu o vechime estimată de 2.000 de ani. Cazare la Hotel Mision de Los Angeles 4* (sau similar).
Ziua 6 / 25.11.2019: Oaxaca – Tuxla Gutierez – Sumidero – San Cristobal de las Casas
Mic dejun la pachet. Astăzi ne vom bucura de un peisaj mirific de munte, deplasându-ne spre Tuxtla Gutierrez, capitala statului Chiapas, tărâmul mayaşilor, după care ne vom îndrepta către Canionul Sumidero pentru o plimbare cu barca pe Râul Grijalva. Vom traversa impunătorul defileu, înalt de aprox. 1.000 m şi lung de 14 km, un capriciu al Mamei Natură, care oferă o experienţă de neuitat: peisaje mirifice, peșteri și cascade, faună bogată în iguane, maimuţe, crocodili, tucani, papagali ara etc. Traseul zilei va continua prin Chiapa de Corzo spre San Cristobal de las Casas, un pitoresc orăşel de munte, în centrul căruia tronează Catedrala și în apropiere, Biserica Dominicană Templo de Santo Domingo. Cină şi cazare la Hotel Mansion del Valle 4* (sau similar).
Ziua 7 / 26.11.2019: San Cristobal de las Casas – Chamula – Palenque
Mic dejun. Itinerarul de astăzi ne va purta spre Palenque, pe parcurs vizitându-se o comunitate de indieni (Chamula sau Zinacantan), ai căror localnici şi-au păstrat nealterate tradiţiile, obiceiurile, credinţa şi structura socială. Vom putea intra în contact cu populaţia indigenă, indienii Tzotzil şi cu puţin noroc am putea asista la unele ritualuri arhaice păgâne. Traseul va continua spre Cascada Agua Azul, una dintre cele mai importante atracţii naturale din Mexic, denumită astfel datorită minunatelor nuanţe de turcoaz care contrastează cu verdele crud al junglei. În funcţie de condiţiile meteo ne vom putea bucura de o inedită baie, după care ne vom îndrepta spre Palenque pentru cină şi cazare la Hotel Mision Palenque 4* (sau similar).
Ziua 8 / 27.11.2019: Palenque – Yaxchilan – Bonampak – Palenque
Mic dejun. Dimineaţa vom face o plimbare pe Râul Usumacinta, prilej cu care vom admira copleşitoarea natură subtropicală, după care vom ajunge la Yaxchilan, un sit aparte datorită poziţionării sale izolate, în inima junglei. Din punct de vedere arheologic, situl este cunoscut pentru frumoasele faţade ornamentale ale construcţiilor. Turul va continua spre Bonampak, renumit pentru cele mai frumoase picturi Maya cunoscute, descoperite în anul 1946 de Guilles Healy şi Charles Frey. În Templul cu Desene sunt încăperi cu reprezentări ale preoţilor, dansatorilor şi cu sacrificii umane, în culori care încă îşi păstrează prospeţimea. După-amiază întoarcere la Palenque pentru cină şi cazare la Hotel Mision Palenque 4* (sau similar).
Ziua 9 / 28.11.2019: Palenque – Campeche
Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita zona arheologică de la Palenque, situată pe înălțimile unor munți plini de mister, înconjurată de junglă. Situl arheologic mayaş este considerat de unii specialişti ca fiind cel mai impresionant din Mexic, atât prin valoarea

Note:

  • Tarifele sunt exprimate in EUR/persoana/circuit

Formular de Rezervare Oferta de Turism:

Nume: Tel:
Email:    
intre: (zz/ll/aaaa) si: (zz/ll/aaaa)
Nr.Adulti: Nr. Copii
Mentiuni:
     

Poze Asociate acestei Oferte de Turism

Contacteaza Agentie: DAL TRAVEL