Destinatii Europene

Circuit Italia - Spania - Portugalia

Categorie Oferta:
Destinatii Internationale
Tip Oferta Turism:
Circuit
Durata:
21 zile
Valabilitate Oferta:
01/05/2012 - 16/09/2012
Pret Total:
955 € (45.48€/zi)

Locatie/ Locatii Oferta Turism:

Agrement, Servicii, Facilitati:

  • litoral
  • muzee
  • monumente istorice
  • centre shopping

Descriere Oferta Turistica:

Ziua 1. BUCUREŞTI- BUDAPESTA (895 km)
Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei, pe ruta (vezi tabelul de mai jos). Sosire şi cazare la Budapesta.
Ziua 2. BUDAPESTA- GRAZ- PADOVA (750 km)
După micul dejun, plecare spre Graz, al doilea oraş din Austria, unde parcurgem un tur pietonal în centrul istoric. Apoi deplasare spre Padova. Opţional (8 euro), vizită la Basilica Sf. Anton, renumit centru de pelerinaj. Seara cazare în zona Padova.
Ziua 3. VERONA- MILANO- RIVIERA LIGURICĂ (460 km)
Mic dejun. Plecare spre Verona, unde putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piaţa del'Erbe, Palatul şi Mormintele Scalgierilor. Traseul continua spre Milano unde vizitam: Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel şi Domul, pe cât de decorat în exterior, atât de sobru în interior, punând în valoare vitraliile sale unice. Seara sosire şi cazare în zona Genova.
Ziua 4. GENOVA- CANNES- COSTA BRAVA (760 km)
Mic dejun. Ne vom deplasa spre Costa Brava, traversând minunata Coastă de Azur. Scurtă oprire în renumita staţiune Cannes, cu aleea vedetelor lângă Palais des Festival et des Congres. Cazare şi cină pe Costa Brava.
Ziua 5. BARCELONA- Mânăstirea MONTSERRAT
Mic dejun. Începem turul Barcelonei cu Catedrala Sagrada Familia, operă a arhitectului Gaudi, Palatul Regal, Parcul Guell, Grădina Botanică din Parcul Montjuic, celebra Ramblas, Piaţa Catalunia. Timp liber pt. shopping, vizitarea Muzeului Picasso sau excursie opţională (20€) la Montserrat, unde admirăm celebra Mânăstire construită pe stâncile abrupte ale muntelui Montserrat, renumit loc de pelerinaj. Întoarcere în Barcelona pt. impresionantul spectacolul de sunet şi lumini "Fantana Magica”. Cazare şi cină la acelaşi hotel.
Ziua 6. ZARAGOZA- MADRID (620 km)
După micul dejun, plecare spre Madrid. Pe traseu oprim în Zaragoza la Basilica St. Maria del Pilar şi la Catedrala La Seo del Salvador. Seara începem turul panoramic cu autocarul în capitala Spaniei: Piaţa şi fântâna Cibele, Puerta del Sol, Piaţa Mayor, Bul. Grand Via, Piaţa Spaniei cu Monumentul lui Cervantes şi Palatul Regal. Cazare la Madrid.
Ziua 7. MADRID- EL ESCORIAL (150 km)
Mic dejun. Utilizând transp. public, dedicăm întreaga dimineaţă explorării Palatului Regal şi a faimosului Muzeu Prado. Timp liber în Madrid sau opţional excursie (15 euro) la Escorial, simbol pt. rolul Spaniei lui Filip al II în perioada Contra-Reformei. Mânăstirea, reşedinţă a Regelui Spaniei, muzeu şi important nucleu de cultură, a fost declarat patrimoniu cultural UNESCO. Cazare la Madrid.
Ziua 8. TOLEDO- CORDOBA- GRANADA (595 km)
Mic dejun. Plecare spre sud către Andaluzia, cea mai impresionantă regiune a Spaniei. Pe traseu oprire la Toledo- fosta capitală a ţării, adevărat "oras-muzeu” în care a trăit şi creat faimosul El Greco. Vom admira Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan şi podul San Martin cu zidurile fortăreţei medievale. După amiază vizităm Cordoba, renumită prin Moscheea transformată în Catedrală după reconquista- "Mezquita-Catedral” şi Juderia, vechiul cartier evreiesc, cu străduţe înguste şi balcoane cu flori. Cazare la Granada.
Ziua 9. GRANADA- COSTA DEL SOL- GIBRALTAR (255 km)
Mic dejun. Începem vizita în Granada cu Complexul Alhambra, cel mai important monument de artă islamică din Spania, reşedinţă a suveranilor mauri şi ulterior a Regilor Catolici. Aici admirăm vechea fortăreaţă Alcazaba, Palatul Nasrid, Grădinile şi Palatul Generalife, reşedinţa de vară a califilor, dar şi replica creştină din Palatul lui Carol al V-lea. Timp liber pentru a vizita Catedrala cu renumita Capilla Real. Străbatem Costa del Sol, cu staţiuni renumite ca Torremolinos sau Marbella, pt. a ne caza în Algeciras. Opţional (20 euro), excursie în Gibraltar, teritoriu Britanic superb amplasat la poalele stâncii omonime. În rezervaţia Upper Rock există o colonie de macaci, care încânta micii vizitatori, iar pt. pasionaţii de shopping, zona comercială a oraşului este un adevărat paradis. Întoarcere la hotel pentru cazare.
Ziua 10. SEVILLA- ALGARVE- LISABONA (625 km)
Mic dejun. Plecare spre Sevilla, al 4-lea oraş ca mărime din Spania, unde vom vizita Piaţa Spaniei, Turnul de Aur, Bario Santa Cruz şi Palatul Alcazar. În apropiere de Alcazar se înalţă Catedrala, a 3-a din lume ca mărime, decorată cu 2,5 tone de aur şi lemn de mahon adus de Conquistadori din Lumea Nouă şi loc de înmormântare al lui Cristofor Columb. Părăsind Spania, ne îndreptăm spre Lisabona, urmând zona de coastă Algarve. Seara sosire şi cazare în zona Lisabona.
Ziua 11. LISABONA- CASCAIS- ESTORIL
Mic dejun. Traversând enormul pod Vasco da Gama, cel mai lung din Europa, pornim explorarea capitalei portugheze pietonal si cu transp. public: Turnul din cartierul Belem şi Mânăstirea Jeronimos, reprezentative pt. curentul manuelin (gotic târziu). Urmează Piaţa Comerţului şi cartierul Baixa, apoi timp liber pentru shopping sau vizită la Ocenarium, unul din cele mai mari acvarii din lume. După amiază, opţional (15 eur) excursie în renumitele staţiuni de pe malul Atlanticului, Cascais şi Estoril. Întoarcere la hotel pentru cazare.


Ziua 12. SINTRA- Cabo da Roca- FATIMA- COIMBRA (290 km)
Mic dejun. Timp liber la dispoziţie, sau excursie opţională în Sintra, orăşel de un pitoresc aparte intrat în Patrimoniul UNESCO datorită elegantelor palate construite aici (inclusiv reşedinţa de vară a fostei case regale). În continuarea excursiei opţionale (ambele 20 euro), deplasare spre Cabo da Roca, cel mai vestic punct din Europa. La prânz, plecare spre Fatima, renumit centru de pelerinaj. Pe traseu se vor admira capodoperele goticului prtughez, Mânăstirile Alcobaca şi Batalha. Seara sosire şi cazare la Coimbra.
Ziua 13. COIMBRA- PORTO- SANTIAGO de Compostela (335 km)
Mic dejun. În Coimbra, unde s-a înfiinţat şi una din primele Universităţi din Europa, vizităm Catedrala din sec. XII şi cartierul Baixa, cu străduţe înguste, cafenele, mici prăvălii şi hoteluri de familie, sau cochete magazine moderne. Vechea catedrală, cea mai bine conservată catedrală în stil Romanic din Portugalia care a supravieţuit Reconquistei. Plecare spre Porto, al 2-lea oraş ca mărime al ţării, unde vom admira Catedrala, începută tot în sec. XII în stil romanic, Biserica Sf. Francisc cu un amestec unic de gotic şi decoraţiuni extreme de laborios executate, Palatul Episcopal şi Podul Dom Luis. Sosire şi cazare la Santiago de Compostela.
Ziua 14. SANTIAGO- LEON- BURGOS (545 km)
Mic dejun. Santiago de Compostela a devenit cel mai important punct al "Drumului Pelerinilor” în evul mediu, după descoperirea mormântului apostolului Iacob cel Mare. Catedrala din sec. XI care îi poartă numele este cea mai grandioasă construcţie în stil romanic din Spania, iar Palatul Episcopal şi Universitatea din sec. 15 sunt alte atracţii ale oraşului. Continuăm traseul spre Leon, unde în 1188 s-a înfiinţat "Cortes de Leon” unul din primele Parlamente din Europa. Vizităm Biserica San Isidoro, Panteonul, cu picturi excelent conservate şi Catedrala, care domină practic toată aşezarea. Seara, sosire şi cazare la Burgos.
Ziua 15. BURGOS- BILBAO- BIARRITZ- LOURDES (450 km)
Mic dejun. Vizită în Burgos, faimos prin maiestoasa Catedrală datând din 1222, cu mormântul legendarului El Cid. Traversăm Ţara Bascilor cu o scurtă oprire în Bilbao, pt. a admira arhitectura inedită a Muzeului Guggenheim, apoi ne îndreptăm spre Franţa, unde ne vor încânta plajele cu nisip fin şi apele azurii ale golfului Biscaya din binecunoscuta staţiune Biarritz. Cazare în zona Lourdes.
Ziua 16. LOURDES- ANDORRA- COSTA BRAVA (535 km)
Mic dejun. În Lourdes, unul dintre cele mai renumite locuri de pelerinaj din lume, cu peste 5 milioane de pelerini anual, se vizitează Biserica în stil romanic Notre Dame. În grota unde se consideră că au avut loc apariţiile Sfintei Fecioare, se crede că izvoarele au puteri vindecătoare. Traversăm Pirineii către micul Principat al Andorrei, paradis tax free pentru iubitorii de shopping. Cazare şi cină pe Costa Brava.
Ziua 17. COSTA BRAVA- VALURI, PLAJĂ, SOARE PE MALUL MEDITERANEI
Mic dejun. Zi libera. Ne vom bucura de un soare strălucitor, o mare incredibil de frumoasă, de spiritul latin exuberant, de multitudinea de opţiuni de petrecere a timpului liber: restaurante, piscine, discoteci, cluburi. Cină şi cazare în acelaşi hotel pe Costa Brava.
Ziua 18. COSTA BRAVA- COASTA DE AZUR- NICE (590 km)
Mic dejun. Plecare pentru cazare în zona Aix-en-Provence-Nice. În Nice ne putem delecta cu o plimbare pe Promenade des Anglais.
Ziua 19. NICE- MONACO- PADOVA (580 km)
Mic dejun. Deplasare spre Monaco unde, după vizita la Palatul Princiar, parcurgem traseul curselor de Formula 1 între Port şi faimosul Cazino. Drumul continuă spre Italia. Sosire şi cazare în zona Padova.
Ziua 20. PADOVA- LJUBLJANA- BUDAPESTA (690 km)
Mic dejun. Plecare spre Ljubljana, capitala Sloveniei, pt. a parcurge un tur panoramic cu autocarul în centru. Sosire şi cazare la Budapesta.
Ziua 21. BUDAPESTA- BUCUREŞTI (895 km)
Mic dejun. Plecare spre ţară. Sosire Bucureşti, seara târziu după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.

Tabel cu lista de preturi

Perioada SingleDouble
01-Mai-12 - 20-Mai-129551280
27-Aug-12 - 16-Sep-129951320

Note:

  • Tarifele sunt exprimate in EUR/persoana/circuit
  • Tip transport:
  • Tip masa:
  • Early booking: 3% inainte de 01-Ian-70
  • PREŢUL INCLUDE:
  • • transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2- 4*
  • • 20 de cazări cu mic dejun în hoteluri de 2- 4*;
  • • Bonus 4 cine pentru cazările de pe Costa Brava;
  • • ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.

Formular de Rezervare Oferta de Turism:

Nume: Tel:
Email:    
intre: (zz/ll/aaaa) si: (zz/ll/aaaa)
Nr.Adulti: Nr. Copii
Mentiuni:
     

Poze Asociate acestei Oferte de Turism

Oferta Postata de agentia de Turism " AMA TOURS MILLENIUM"

Total Oferte de Turism (77)
Ultimele Oferte Turistice Postate:

Contacteaza Agentie: AMA TOURS MILLENIUM