Insula Madeira - spectacolul minunat al naturii
Plecari: 22 iulie, 07 octombrie 2012
Ziua 1: Bucuresti – Madeira
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Otopeni, ora 04:00 pentru imbarcare pe zborul companiei TAP Portugal spre Lisabona. Sosire in Lisabona la ora 08:25 si imbarcare pe cursa spre Madeira cu decolare la ora 11:00 (respectiv ora 13:30 pentru data de 07 OCT). Sosire in Madeira si transfer cu autocarul la hotel Alto Lido 4* sau similar situat in Funchal, capitala insulei Madeira. Cazare si timp liber pentru restul zilei.
Ziua 2: Tur de oras Funchal
Mic dejun. Azi vom vizita orasul Funchal, capitala insulei Madeira, situat intr-un golf inconjurat de munti. Prima oprire va fi la piata locala unde veti putea vedea cateva din produsele locale specifice pentru Madeira: fructe si plante tropicale, orhidee, produse de artizanat. Urmatoarea oprire este la o fabrica de broderii unde vom putea observa diversele etape ale procesului de fabricatie. Dupa o scurta plimbare de-a lungul principalei strazi comerciale din oras vom ajunge la Catedrala construita in sec al XV-lea in stil manuelin. In incheierea turului va invitam sa vizitati o crama de vinuri pentru a degusta faimosul vin de Madeira.
Ziua 3: Excursie optionala la Pico dos Barcelos, Eira do Serrado si Monte
Mic dejun. Excursie optionala de ½ de zi la Pico dos Barcelos si Eira do Serrado. Prima oprire este la Pico dos Barcelos unde vom admira o frumoasa priveliste asupra golfului si orasului Funchal. Vizitam in continuare Eira do Serrado unde vom admira peisaje din interiorul insulei. Dupa oprirea la Eira do Serrado vom urca pe jos un drum relativ scurt pana la Pico do Serrado pentru o priveliste spectaculoasa a satului Curral das Freiras situat intr-o vale inconjurata de munti. Ultima oprire este in satul Monte, destinatia favorita a vizitatorilor insulei inca din sec al XIX-lea. Monte este situat pe varful unui deal, deasupra orasului Funchal si cea mai notabila atractie a sa este biserica in interiorul careia se afla mormantul lui Carol I, ultimul imparat al imperiului Austro-Ungar. La intoarcere aveti sansa unei experiente inedite in care transportul si distractia se combina pentru a oferi o senzatie unica. In Monte se foloseste un vehicul inedit pentru a cobori dealul: o combinatie ciudata intre un cos impletit de rachita si o sanie. Sania este manevrata de doi carreiros (carausi) pe o distanta de aprox 2 km si poate atinge viteze de 50 km/h. Acest mijloc de transport dateaza din 1850, inainte ca pe acest deal sa fie construit funicularul ce functioneaza azi. Intoarcere la hotel. Cazare.
Ziua 4: Funchal – optional, cina traditionala cu spectacol folcloric si muzica fado
Mic dejun. Timp liber pentru plimbare pe cont propriu in orasul Funchal. Seara, va invitam la un restaurant traditional pentru a gusta bucatele locale si pentru a va bucura de ospitalitatea oamenilor din Madeira. In timpul cinei veti asculta muzica fado si veti viziona dansuri folclorice traditionale.
Ziua 5: Excursie optionala la Camara de Lobos si Porto Moniz
Mic dejun. Camara de Lobos este un pitoresc sat pescaresc situat in apropierea orasului Funchal, care a fost pictat chiar de Winston Churchill in timpul sederii sale in Madeira. Aceasta este si cea mai importanta zona viticola din Madeira, iar terasele cu vita de vie sunt amenajate pe panta muntelui. Pe masura ce urcam spre zonele mai inalte, plantatiile cu vita de vie sunt inlocuite de cele cu bananieri. Vom urca pana la punctul panoramic Cabo Girao (580 m) pentru a vedea stanca marina care este a doua ca inaltime din lume. Continuam de-a lungul coastei sudice a insulei catre Ribeira Brava si valea Serra d’Agua unde vom opri pentru masa de pranz in satul Sao Vicente. Dupa pranz, vom continua vizita insulei cu Porto Moniz, un mic sat situat pe coasta de nord renumit pentru piscinele naturale formate de rocile vulcanice si pentru uimitoarele cascade. Plecam mai departe spre Paul da Serra (1500 m) numit si “acoperisul insulei Madeira”, unde peisajul este diferit de restul insulei. Intoarcere in Funchal. Cazare.
Ziua 6: Excursie optionala in Santana
Mic dejun. In aceasta zi vom explora o alta parte a insulei Madeira. Prima oprire este in Camacha, una dintre cele mai mari asezari de interior de pe insula si in acelasi timp locul unde se fabrica obiectele din rachita. Vom opri pentru a vedea un atelier si procedeul de fabricatie al diverselor produse din rachita. In continuare vom urca spre Pico de Arieiro (1818 m) de unde – intr-o zi senina – se pot vedea nordul, sudul si centrul insulei. Urmatoarea oprire este la Ribeiro Frio pentru a vedea o crescatorie de pastravi. Drumul continua spre Faial, unde peisajul este dominat de spectaculoasa stanca Penha de Aguia si continua spre est pana la satul Santana. In aceasta parte a insulei - renumita mai ales pentru agricultura - vom vedea casele traditionale cu acoperis din stuf si numeroase plantatii cu vita de vie. Dupa pranz ne vom intoarce in Funchal prin pasul Portela unde vom face o scurta oprire pentru a admira privelistea spectaculoasa de la Canical – Baia d’Abra, o zona uscata care contrasteaza cu restul peisajelor de pe insula. Ultima oprire este la Machico, locul unde a debarcat Zarco, descoperitorul insulei Madeira. Intoarcere in Funchal. Cazare.
Ziua 7+8: Funchal – Bucuresti
Mic dejun. Eliberarea camerelor la ora 11:00 dimineata. In cursul dupa amiezii transfer la aeroportul din Madeira pentru imbarcare pe zborul companiei TAP Portugal spre Lisabona. Decolare din Lisabona la ora 23:10 si sosire in Bucuresti la ora 05:10 in dimineata zilei urmatoare.
Pret/ persoana (loc in dubla): 599 Euro
Grup minim: 20 persoane
A treia persoana adulta in camera dubla: 550 Euro
Primul copil 2 – 11,99 ani in camera cu 2 adulti: 395 Euro
Supliment camera single: 135 Euro
Servicii incluse in pret:
- transport cu avionul, Bucuresti – Madeira si retur (via Lisabona), compania TAP Portugal
- transfer cu autocarul, aeroport Madeira – hotel in Funchal si retur
- 6 nopti cazare cu mic dejun in Madeira la hotel 4*
- excursie de jumatate de zi in orasul Funchal (maxim 4 ore)
- insotitor roman de grup
Nu sunt incluse:
- taxele de aeroport: 255 EURO/ persoana (pot suferi modificari)
- biletele de intrare la obiectivele turistice din program
- excursiile optionale
- asigurarea medicala (optionala)
- asigurarea storno (optionala, se incheie odata cu semnarea contractului de comercializare a pachetului de servicii turistice)
Perioada | Single | Double | Triple | A 3-a pers |
---|---|---|---|---|
22-Iul-12 - 29-Iul-12 | - | 599 | - | - |
07-Oct-12 - 17-Oct-12 | - | 599 | - | - |
Note:
Nu este nici o poza asociata acestei oferte turistice de vacanta. |
Total Oferte de Turism (39)
Ultimele Oferte Turistice Postate:
Construit pe ruinele unui fort maur numit Magerit, Madridul a devenit capitală în 1561