Destinatii Europene

Informatii Turistice pentru Coreea De Sud

Untitled Document

Ambasada României în Republica Coreea
Adresa: 1-104, 1-130, DONGBINGGO-DONG, YONGSAN-GU, SEOUL, 140-809
Telefon: 0082.2.797.49.24, 0082.2.790.37.18
Consulara: 0082.2.797.64.38
Consilier economic: 0082.2.792.42.77
Fax: 0082.2.794.31.14
E-mail: ambseul@uriel.net

Însărcinat cu afaceri: Dl. Constantin SOARE
Regim pasapoarte
Paşaport simplu: nu este necesară obţinerea vizei pentru scurt sejur
Paşaport de serviciu:nu este necesară obţinerea vizei pentru scurt sejur
Paşaport diplomatic:nu este necesară obţinerea vizei pentru scurt sejur
Perioada de scurt sejur (zile): 90

Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetăţenii români nu au nevoie de viză de intrare în Republica Coreea, pentru călătorii în scop de turism, vizită, afaceri, activităţi sportive care nu depăşesc 90 de zile. În cazul în care se doreşte desfăşurarea unor activităţi lucrative, este necesară contactarea Biroului de Imigrări şi schimbarea tipului de viză.
La intrarea în Republica Coreea, cetăţenii români trebuie să declare scopul, locul şi durata şederii, respectiv să facă dovada deţinerii unui document de călătorie valabil (paşaport) şi care să nu expire pe durata şederii în Coreea; a unui bilet de avion valabil a cărui destinaţie finală să nu fie Republica Coreea; a resurselor financiare necesare asigurării subzistenţei; a unor aranjamente de cazare la unităţi hoteliere recunoscute de autorităţi.
Prelungirea şederii în Republica Coreea peste termenul de 90 de zile acordat de viză impune declararea scopului şi duratei şederii, la autoritatea pentru străini (Immigration Office) care, în urma întocmirii formalităţilor şi primirii documentelor aferente fiecărei situaţii (studii, activităţi religioase, angajare în muncă etc.), eliberează cartea de identitate pentru rezidenţi (Alien Registration Card). Documentul are valabilitatea de un an şi trebuie prelungit înainte de expirare, prin aceleaşi proceduri, în cazul extinderii duratei de şedere. Neîndeplinirea acestor proceduri atrage după sine suportarea de către persoana în cauză a unei amenzi substanţiale – până la 10.000 de dolari şi chiar expulzarea.
Constituie infracţiuni la regimul intrării şi şederii:
- intrarea ilegală în Republica Coreea (prin alte locuri decât punctele de frontieră, pe bază de documente false etc.);
- şederea peste termenul de 90 de zile fără reglementarea statutului la nivelul Biroului de Imigrări;
- şederea peste termenul de valabilitate a documentelor de rezidenţă fără actualizarea acestora la nivelul Biroului de Imigrări;
- implicarea în activităţi infracţionale de drept comun, omucideri etc.; trafic ilicit de narcotice; trafic de persoane; trafic ilicit de materiale, produse şi tehnologii strategice sau cu dublă utilizare; acţiuni anti-statale sau de sprijinire a politicii şi/sau regimului nord-coreean;
Pentru informaţii suplimentare şi pentru verificarea condiţiilor particulare de intrare şi şedere prevăzute de legislaţia naţională coreeană, recomandăm consultarea informaţiilor oficiale furnizate de

  • Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Coreea (www.mofat.go.kr)
  • Ambasada Republicii Coreea în România (Bucureşti, B-dul Mircea Eliade Nr.14, Sector 1; Tel: (021) 230-7198, Fax: (021) 230-7629; Web: http://www.uriel.net/~romemb)

Apeluri de urgenta

  • 112 – politie locala
  • 119 - serviciul de urgenţe pompieri si ambulanta

Reglementări vamale
Autorităţile sud-coreene au înăsprit reglemetările privind importul sau exportul unor obiecte precum arme, muniţii, explozive, narcotice, echipamente radio, aur, cărţi sau alte materiale imprimate, video sau audio care ar putea fi considerate subversive, obscene sau care lezează interesul public şi proprietatea culturală. Următoarele produse trebuie declarate la sosirea în Republica Coreea: animale vii (pisici, câini, etc.), produse animale şi preparate din carne (mezeluri, lactate, ouă).

Ultimile Oferte Turistice pentru Coreea De Sud