Destinatii Europene

Jupiter

Localizare: Locatii Turistice Romania / Jupiter

Descriere Locatie:

Statiunea Jupiter este o statiune estivala aflata in extremitatea sud-estica a Romaniei, pe tarmul Marii Negre, la 5 km nord de orasul Mangalia (Judetul Constanta), caruia ii este integrata din punct de vedere administrativ. Statiune relativ noua (a fost inaugurata in iulie 1968), aceasta dispune de numeroase hoteluri moderne, de restaurante, baruri si cluburi de noapte, camping, cinematograf, terenuri de tenis si minigolf, bazine de inot, popicarie etc. In lunile de vara cerul ramane in mare parte senin, iar soarele straluceste in medie 10-12 ore pe zi.
Temperatura medie anuala este de 11°C (temperatura medie in luna iulie depaseste 22°C, iar cea medie din luna ianuarie este de 0°C). Volumul precipitatiilor este redus (in jur de 400 mm anual). Factorii de cura naturala sunt apa marii care este clorata, sulfatata, sodica, magneziana, biotonica (gradul de mineralizare este de 15,5 g), si clima marina bogata in aerosoli salini si radiatia solara. Plajele intinse cu nisip fin permit helioterapia si talasoterapia.
Soarele si marea fac ca statiunea Jupiter sa fie un loc de vacanta preferat si un loc pentru tratamentul diferitelor afectiuni (hipotiroidie, limfatism, anemie secundara, decalcifiere, anumite dermatoze si boli reumatismale). Posibilitati multiple de distractie, practicare a sporturilor nautice, excursii in interiorul tarii si in strainatate etc.

Album Foto Locatie Turistice

Locatie prezentata de Agentia de Turism " Destinatii Europene