Ieftinirea vacantelor creste cu 30% numarul turistilor romani in strainatate
Numarul romanilor care isi petrec vacantele in strainatate va ajunge anul acesta la 1,25 milioane, in crestere cu 30% fata de anul trecut, potrivit Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT).
Motivele cresterii cererii de vacante in strainatate sunt determinate atat de calitatea mai slaba a serviciilor din statiunile din tara, dar si de preturile comparative cu cele din strainatate, spun reprezentantii agentiilor de turism din tara.
"Diferenta dintre preturile din tara si cele din strainatate era data mai ales de tarifele pentru transport aerian. Odata cu aparitia low-cost-urilor, tarifele de transport s-au redus foarte mult, motiv pentru care diferentele intre o vacanta in tara si una in strainatate au scazut si ele", a explicat Nicolae Demetriade, patronul HappyTour.
Turistii prefera totusi liniile aeriene traditionale
Cresterea generala a nivelului de trai permite ca un numar tot mai mare de persoane sa aleaga ca mijloc de transport avionul, pentru a reduce timpul in care ajung la destinatie.
Astfel, mai mult de 70% din vacantele romanilor in strainatate se realizeaza prin transport cu avionul, pe curse charter sau zboruri pe companii traditionale.
De asemenea, capacitatea companiilor de transport aerian din Romania s-a triplat in prima jumatate a acestui an, comparativ cu primul semestru al lui 2006, pana la circa 916.000 locuri, datorata aproape in totalitate companiilor aeriene low-cost, potrivit jucatorilor in domeniu.
Desi numarul celor ce isi petrec concediile in strainatate a crescut si pe baza aparitiei operatorilor low-cost, doar circa 20-30% din turisti aleg sa zboare cu acestia, restul pasagerilor pe aceste zboruri fiind reprezentati de cei ce muncesc sau au rude in strainatate.
Tarifele sensibil reduse atrag o miscare permanenta a celor care lucreaza in strainatate si a familiilor, si astfel zborul low-cost ajunge sa concureze in special cu transportul cu autocarul, mai putin cu operatorii aerieni traditionali.
Low-costurile au "furat" 30% din pasagerii autocarelor
"Numarul celor ce alegeau ca mijloc de transport autocarul a scazut cu circa 30% de la interventia pe piata a low-cost-urilor", estimeaza Nicolae Demetriade.
Totusi, "low-cost nu inseamna calitate scazuta, doar servicii diferite", spune Natasa Kázmér, director de comunicare al Affairs Wizz Air. Din acest motiv, exista si cazuri in care pasagerii, constientizand mai bine nevoile pe care le au, au ales companiile low-cost in defavoarea celor traditionale, a explicat Kázmér.
Astfel, "pe low-cost merg cei ce calatoresc des, pentru ca muncesc in strainatate, pe cand ceilalti vor prefera sa ramana pe companiile traditionale, care acorda o asistenta suplimentara pasagerilor in caz de overbooking, intarzieri sau anulari de zboruri, oferind compensatii financiare, cazare sau rerutarea pasagerilor pe alte companii aeriene", a spus Demetriade.
Romania este inca in urma fata de Europa, in ceea ce priveste calatoria cu low-cost-urile aeriene. Doar 20% din totalul calatoriilor cu avionul reprezinta astfel de zboruri, fata de nivelul de 36% din Uniunea Europeana.
In acelasi timp, desi Romania are foarte mult potential, unele dintre rute ar putea fi deja la limita saturatiei. In prezent sunt acoperite cu zboruri low-cost aproape toate destinatiile din Europa unde exista comunitati importante de romani sau atractii turistice.
"In curand va urma o consolidare a pietei, care va determina reinstaurarea echilibrului intre cerere si oferta. Am mai asistat la acest proces si pe alte piete, unde companiile aeriene au inregistrat un surplus de oferta si au fost nevoite sa isi reduca operatiunile si chiar sa se retraga", au mentionat reprezentantii Wizz Air.