Jumătate din pachetele turistice de Crăciun şi Anul Nou ale staţiunilor de iarnă din Bulgaria au fost deja rezervate de turiştii străini, se arată într-un document publicat de Camera de Turism a Bulgariei, potrivit Sofiaecho.
În sezonul turistic de iarnă 2007, care începe în 15 decembrie, hotelierii bulgari aşteaptă rezultate mai bune, după ce capacitatea de cazare a staţiunilor a crescut cu 15% faţă de 2006, se arată în documentul Camerei de Turism.
Potrivit rezervărilor făcute, majoritatea turiştilor vor veni din Marea Britanie, Rusia şi Germania şi vor beneficia de pachete turistice de 4-5 zile în perioada Crăciunului sau a Anului Nou.
Cea mai populară staţiune rămâne Bansko, dar şi staţiunile Pamporovo şi Borovets vor primi mai mulţi turişti, iar preţurile de închiriere a skiurilor vor rămâne la nivelul din 2006, se menţionează documentul citat.
Agenţia de Stat pentru Turism din Bulgaria a lansat în luna august o campanie naţională pentru promovarea turismului intern, prin difuzarea unor clipuri publicitare la cele mai importante posturi TV, în care se pune accentul pe turismul cultural, istoric şi pe frumuseţile naturii.
Numărul turiştilor din Bulgaria a crescut în primele nouă luni cu 7% faţă de anul trecut, înregistrându-se 4,5 milioane de turişti, au anunţat în luna octombrie oficialii bulgari pentru turism, potrivit Novinite.
Construit pe ruinele unui fort maur numit Magerit, Madridul a devenit capitală în 1561