O echipa de arheologi condusa de celebrul Zahi Hawass, secretarul general al Consiliului Suprem al Antichitatilor din Egipt se afla in cautarea raspunsului la una din cele mai mari enigme din Egiptul Antic: locul unde au fost inmormantati cei doi celebri amanti, Cleopatra si Marc Antoniu. Gasirea mormantului Cleopatrei ar constitui una dintre cele mai mari descoperiri arheologice din Egipt de la mormantul lui Tutankhamon, care a fost gasit în 1922, de britanicul Howard Carter.
Cu ajutorul unui radar, expertii au descoperit templul Taposiris Magna, la aproximativ 50 de km de Egipt ridicat în onoarea zeitei antice Isis în epoca greco-romană. In urma sapaturilor s-au gasit 27 de morminte si numeroase mumii pastrate intr-o stare foarte buna.
Insa poate cea mai intriganta perspectiva este aceea ca atat Cleopatra cat si Marc Antoniu ar putea fi ingropati aici. Pe langa mumii si sarcofage, arheologii au mai descoperit cateva monede inscriptionate cu chipul reginei si o statuie din alabastru ce o infatiseaza. De asemenea, a mai fost gasita o masca ce se considera ca a apartinut lui Marc Antoniu. Multi dintre specialisti considera aceasta varianta una foarte plauzibila, nefiind posibil, in opinia lor, ca faimoasa regina sa fie ingropata (asa cum s-a speculat) la templul sau din Alexandria din cauza conjuncturii politice existente atunci.
Controversatul cuplu format din indragostitii Cleopatra si Marc Antoniu s-a sinucis in anul 30 i.Hr. dupa pierderea bataliei de la Actium.