Ce facem de 8 martie?

Am auzit mai multe variante si tipuri de abordari referitor la Ziua Internationala a Femeii. Prima ar fi o petrecere sau o escapada numai intre fete in care protagonistele isi fac de cap fara a simti in ceafa ochiul critic al barbatului de langa ele. Asta mi se pare o idee foarte buna, mai ales ca am si pus-o in practica de cateva ori. Alta varianta ar fi o minivacanta sau un weekend romantic in doi. O a 3-a e cea in care barbatul scapa de orice responsabilitate inmanandu-ti cardul si un bilet de avion catre o destinatie recunoscuta pentru shopping. Nu e insa fun daca mergi singura.

Si hotelurile de lux din Capitala organizeaza evenimente speciale pentru ziua de 8 martie, cu preturi cuprinse intre 60 de lei si 170 de lei de persoana. Ramane acum doar sa va hotarati ce vreti sa faceti, idei si oferte sunt destule.

Oricum ar fi, tot femeia iese bine din treaba asta. :) Na, nu degeaba e ziua ei. Trebuie insa sa luati in calcul si faptul ca s-ar putea sa ne trezim cu o zi internationala a barbatului. Stiu ca la noi e considerata intr-un fel data de 9 martie, cei 40 de Mucenici insa nu e recunoscuta de toata lumea si te poti face ca ploua in unele cazuri. :) Insa treaba devine destul de serioasa, in sensul ca mai multe tari au adoptat deja, incepand cu 1999, Ziua Internationala a Barbatului pe 19 noiembrie. Asa ca s-ar putea sa avem in curand un competitor serios pentru data de 8 martie insa fara dileme si complicatii. Va inchipuiti probabil cum vor petrece majoritatea barbatilor ziua asta. (la fel cum petrec si pe 9 martie :) ).

O cearta intre stewardese cauzeaza anularea unui zbor

[singlepic id=233 w=320 h=240 float=]

Capitanul unei curse din New York catre Atlanta le-a cerut pasagerilor sa paraseasca avionul dupa ce 2 stewardese au avut o altercatie.

Se pare ca momentul a fost destul de penibil, unii dintre pasageri fiind chiar martori la ineditul incident. Conform spuselor lor, cearta a degenerat chiar intr-un conflict fizic, cele doua incepand sa-si imparta pumni si palme. Nu sunt convinsa ca unora dintre calatori, mai ales celor de sex masculin, o astfel de cearta le-a displacut :)  insa cu siguranta toti au fost nemultumiti si socati atunci cand li s-a anulat zborul si au fost redirectionati catre o alta cursa.

Reprezentantii companiei aeriene au calificat aceste fapte ca fiind inacceptabile si au pornit o ancheta in cazul celor doua stewardese care au fost deja suspendate. Cu toate acestea, ei au negat ca ar fi vorba de un contact fizic, incercand sa tempereze vocile celor care s-au revoltat deja impotriva lipsei de profesionalism a personalului companiei in cauza.

Cele mai bune retele de transport in comun din Europa

[imagebrowser id=43]

Reteaua de transport public reflecta gradul de dezvoltare si de civilizatie a unui oras si reprezinta un aspect deosebit de important pentru un turist plecat intr-o calatorie fara masina proprie.

EuroTest, grupul de cluburi de automobile din 15 tari condus de compania germana ADAC si  Biroul European al Federatiei Internationale a Automobilului au examinat calitatea sistemelor de transport public din Europa in lunile octombrie si noiembrie 2009. Mai exact, cercetarea a fost desfasurata in 23 de orase europene si s-au urmarit aspecte precum timpul de calatorie, informatiile publice pentru pasageri, costuri, intervale orare de circulatie sau acoperirea orasului.

Munchen-ul se afla pe locul 1 in ceea ce priveste transportul in comun, primind calificativul “foarte bun” deoarece are legaturi rapide, informatii suficiente in statii si in mijloacele de transport si are un site web extrem de detaliat.

In categoria “bun” intra alte 11 orase europene: Helsinki, Viena, Praga, Hamburg, Conpehaga, Frankfurt, Barcelona, Leipzig, Cologne, Roma si Berna. Cu toate acestea, conform evaluarii exista anumite puncte slabe in retelele de transport in comun ale oraselor anterior mentionate. De exemplu, in Roma transportul public este ieftin dar ofera informatii insuficiente calatorilor iar in Frankfurt o calatorie este destul de costisitoare.

Cea de-a treia categorie ce primeste calificativul “satisfacator” este compusa din Paris, Bruxelles, Amsterdam, Varsovia, Oslo, Lisabona, Madrid, Londra si Budapesta.

“Codasele” din Europa in materie de transport in comun (dintre orasele cuprinse in studiu) sunt capitalele Croatiei si Sloveniei, Zagreb respectiv Ljubljana, insa si acestea sunt intr-un amplu proces de refacere a retelei de transport in comun.

In plus, studiul reflecta si alte aspecte interesante. De exemplu cel mai scump sistem de transport in comun este cel din Londra iar cel mai ieftin se regaseste in Praga.

Ma intreb cam pe unde s-ar fi situat Bucurestiul daca ar fi fost luat in considerare in acest studiu? :)

Un pasager Ryanair isi mananca propriul loz castigator

Omul zbura de la Cracovia, Polonia catre East Midlands, Marea Britanie si a achizitionat de la bordul unei curse Ryanair un loz razuibil care s-a dovedit a fi castigator. Si nu oricum: suma a fost destul de consistenta – 10.000 de euro! Pasagerul si-a revendicat premiul insa insotitorii de bord i-au explicat ca pentru premiile mari se face mai intai o verificare si apoi acestea sunt incasate direct de la compania detinatoare a lozului imediat dupa aterizare.

Indignat, frustrat sau pur si simplu tulburat mintal, pasagerul s-a ridicat in picioare si, sub privire consternate ale tuturor, a mancat lozul. :) . Se pare ca insotitorii de zbor au incercat sa il convinga sa nu faca un asemenea gest nesabuit si i-au oferit in schimb mancare adevarata insa omul nu s-a lasat induplecat :) .

Avanad in vedere ca acest premiu va ramane nerevendicat, reprezentatii companiei aeriene Ryanair au hotarat donarea sa in scopuri caritabile. Utilizatorii pot vota pe site-ul companiei incotro ar dori sa se indrepte premiul de 10.000 de euro.

Airbus A380 construit din 35.000 de piese Lego

[imagebrowser id=42]

Un iubitor al jocului Lego a petrecut mai mult de 8 luni pentru a crea un model din piese Lego al celui mai mare avion de pasageri din lume, Airbus A380. Modelul are o lungime de 2.2 metri si 1.8 metri latime si este construit la exterior pe jumatate pentru a putea fi recreat si interiorul pana la cel mai mic detaliu.

Anumite segmente ale avionului sunt controlate de la distanta, reconstituind astfel miscarile reale: trenul de aterizare, usile sau mecanismul de franare de pe aripi. In jurul avionul sunt carucioare pentru bagaje, rezervoare pentru combustibil sau angajati ai aeroportului echipati corespunzator.

Interiorul este realizat pe 3 niveluri si surprinde prin acuratetea sa si prin exactitatea detaliilor. Astfel, puteti vedea pasageri care se odihnesc sau se dezmortesc plimbandu-se pe culoar, stewardese care ofera asistenta calatorilor si, ca orice avion care se respecta, una sau doua celebritati la Business Class. Samuel L. Jackson se poate mandri ca detine o replica lego a personajului interpretat in filmul “Serpi in avion” (difuzat de peste 100 de ori cred pe posturile romanesti ). Daca va uitati cu atentie pe primul nivel al modelului veti vedea chiar si serpii :) .

Modelul lego a fost creat pentru a face parte din expozitia de profil ce va avea loc anul acesta la Chicago. Constructorul sau a petrecut peste 8 luni in garajul familiei si a cheltuit aproximativ 4.000 de euro pentru intregul proiect insa se poate mandri cu un model extrem de detaliat si realist si cu o multime de admiratori in intreaga lume.

Vacanta fara vicii – primul complex turistic fara alcool din Europa

[imagebrowser id=41]

Probabil multora dintre voi li se pare ca o vacanta fara vicii isi pierde farmecul si intelesul :) . Insa sunt multe persoane ce au probleme cu alcoolul, drogurile sau jocurile de noroc. Pentru ei a aparut conceputul de “Vacante fara vicii” ce ofera vizitatorilor un mediu sigur, fara tentatii si care le poate oferi sprijinul specializat de care au atata nevoie.

Unitatea turistica ce ofera astfel de servicii este o vila traditionala din secolul al XIX-lea renovata, situata in Algarve, Portugalia. Turistii isi vor putea petrece vacanta aici incepand cu luna aprilie si se vor relaxa facand activitati variate, de la mers pe bicicleta la yoga, meditatii, safari, tenis sau golf.

Desi sedintele de consiliere nu sunt obligatorii, turistilor le va fi oferita posibilitatea de a participa, de 3 ori pe saptamana, la intalnirile Alcoolicilor Anonimi. Pe langa acestea, va avea loc o data pe saptamana intalnirea Pariorilor Anonimi si de doua ori pe saptamana intalnirea Dependentilor de Droguri Anonimi.

Proprietatea este detinuta de un fost alcoolic ce a scapat de acest viciu de mai bine de 4 ani. Ideea crearii acestui loc i-a venit in urma problemelor cu care s-a confruntat personal. Mai exact, a avut mari dificultati in a gasi un loc unde sa-si petreaca zilele de concediu fara sa existe tentatia alcoolului. A cautat toata Europa si nu a gasit un astfel de “refugiu”. De asemenea, printre cunostintele sale ce sufera de acelasi viciu, exista persoane care nu au mai fost intr-o vacanta de 5 ani, tocmai din acest motiv.

Vila “Renovatio” este deschisa tuturor persoanelor care au renuntat la viciul lor (fie ca e vorba de droguri, jocuri de noroc sau alcool) de cel putin 60 de zile. Preturile variaza intre 395 de euro pentru un sejur de 3 nopti si 595 de euro pentru unul de 5 nopti, in regim all inclusive.

Mai multe detalii pe soberholidays.net.

Investitii in turismul romanesc in 2010

[imagebrowser id=40]

Asta ca sa vedeti, inainte de toate cum arata statiunea Borsec in anul 2010, apropo si de articolul aparut astazi in Jurnalul National. Sper ca dupa planul pe care vi-l voi prezenta mai jos, sa putem pune si poze cu Borsecul in 2011, aratand ca o statiune.

La jumatatea lunii februarie Guvernul a aprobat lista cu programele si proiectele de investitii in turism finantate din bugetul statului, lista propusa de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului. Suma totala alocata este de 40 de milioane de euro. Propunerile Ministerului se canalizeaza pe trei mari directii: statiunile balneare, litoralul si Delta Dunarii si statiunile montane.

Astfel, la Ocna Sibiului va fi amenajat un parc balnear, complexe balneare vor fi construite in Beius, Bors si Sacuieni iar in statiunea (ajunsa in paragina) Borsec va fi construit un centru balneoclimateric multifunctional. Localitatea Praid este si ea vizata avand in proiect un complex balnear iar Baile Felix se vor imbogati in urma investitiilor cu un aquaparc.

In ceea ce priveste statiunile montane, au fost aprobate amenajarea zonelor de schi din Borsec, Durau, Brasov, Predeal, Busteni, Sinaia, Azuga, Rasnov si Paltinis dar si in zonele mai putin aflate pana acum in atentia autoritatilor: Lupeni, Petrosani sau Vulcan din judetul Hunedoara.

La sfarsitul lui 2010 vom avea nenumarate porturi turistice de agrement Tuzla, Ostrov, Capidava, Topalu sau Galati. Nici statiunile de pe litoral nu sunt “iertate”, urmand sa se desfasoare ample lucrari de dezvoltare a infrastructurii turistice in Costinesti, Eforie, 23 August, Limanu, Mangalia, Techirghiol si Tuzla.

V-am prezentat doar varianta scurta a acestui program ambitios, asta pentru a va face o idee despre ce vom avea peste un an de zile in turismul romanesc. Planurile si teoria sunt punctele forte ale Ministerului. Ramane sa vedem cum se vor castiga licitatiile, cum se vor face achizitiile publice si cu ce ne vom alege noi, turistii romani, la capatul celor 40 de milioane de euro.

Machu Picchu se redeschide pe 1 aprilie

[imagebrowser id=39]

Cel mai important obiectiv turistic al statului Peru, Machu Picchu se va redeschide pe 1 aprilie, la mai mult de 2 luni dupa inundatiile dezastruoase ce au izolat atunci peste o mie de turisti si au provocat numeroase pagube materiale. Ploile masive din luna ianuarie au dus la alunecari de teren care au facut impracticabile drumurile si calea ferata dintre Machu Picchu si orasul din apropiere, Cusco. Pagubele inregistrate in urma inchiderii obiectivului turistic au fost, de asemenea, foarte importante. Se estimeaza ca, in perioada in care Machu Pichhu este inchis se pierd aproximativ 400 de milioane de dolari si 15.000 de oameni sunt in pericol de a-si pierde slujbele.

Oficialii din Ministerul Turismului din Peru sunt insa increzatori si au anuntat redeschiderea obiectivului pe 1 aprilie. Mai mult, ei au pus la cale o campanie de promovare a turismului derulata atat pe plan national cat si international. Astfel, pentru a aduce turistii inapoi, vor fi oferite importante reduceri la pachetele turistice, la zboruri si la tarifele hoteliere.

Se pare insa ca se doreste o schimbare a strategiei de promovare a turismului, punandu-se accent si pe alte atractii din imprejurimi, cum ar fi orasul Cusco, fara a mai miza totul pe Machu Picchu. Orasul peruan Cusco este el insusi o “minune”, cu numeroase obiective ce merita a fi vizitate: terasele circulare de la Moray,  ruinele incase de la Tipón sau complexul antic de ziduri de la Sacsayhuamán.

Turismul este una dintre principalele surse de venit pentru Peru si Machu Picchu este principala atractie. Conform datelor oficiale, citadela incasa a atras peste 850.000 de turisti numai in 2008.

La ski in Austria – Serfaus, Tirol – drumul

Uite ca aproape se termina iarna si nu apuc sa va povestesc despre saptamana mea la ski in Austria.

Asadar, dupa un drum extraordinar de obositor de 1700 km traversand in 9 ore Romania si tot in 9 ore facand restul de 1200 de km , am ajuns in Austria la Feichten, o localitate extrem de interesanta la 12 km de Landeck. Locul este absolut incantator, cabana aflandu-se intre munti, cu un peisaj feeric si multa multa zapada. Drumul pana acolo trece printr-un tunel de 11,8 km sapat in munte si tin sa va reamintesc faptul ca e construit de curand si ca noi avem zeci de kilometri de ocolit niste munti mai mici decat Alpii decat sa sapam un amarat de tunel de 1 km macar, nu 12.

[imagebrowser id=38]

Absolut frapant este ca vezi pe tot drumul sapada pe margine, fie si de 1 – 1,5 m dar soseaua este doar putin umeda daca ninge si nicidecum troienele nesimtite de la noi. Tehnologia ” avansata ” pe care o folosesc sunt niste granule care in contact cu apa se topesc si elibereaza caldura astfel neatacand cimentul si topind zapada de la inceput. La noi nu o sa aduca niciodata granule de astea fiindca nu o sa mai ia nimeni bani pe plombe. Asta pana-i dam in judecata cu totii sa ne recuperam banii pe reparatiile la masina si atunci vor fi nevoiti sa o faca.

Oricum ar fi la noi, acolo este o cu totul alta lume. Ordonata, cu bun simt si parca mult mai linistita decat la noi. Se vede ca fac turism de zeci de ani si ca din asta traiesc ( si o fac bine ). Te intampina cu zambetul pe buze, niciodata pretul negociat pe e-mail sau telefonic nu va creste, ba chiar te trezesti cu niste snaps bonus :)

Referitor la drum va pot spune ca ne-am intalnit in telecabina cu niste nemti care si ei se plangeau ca au facut 450 km in 13 ore ( blocaje pe autostrada ) asa ” si bogatii plang ” :) Maine mai multe despre Serfaus.

Romania – tara cu turismul in cadere libera

Eurostat, Biroul de Statistica al Uniunii Europene a dat astazi publicitatii raportul privind numarul innoptarilor in structurile de cazare pentru anul 2009 din UE. Asa cum era de asteptat, s-a inregistrat o scadere cu 5,1% in cele 27 de state membre fata de anul 2008, insa cu o usoara revenire in ultimul trimestru al anului.

Cele mai multe innoptari s-au inregistrat in Spania, Italia, Germania, Franta sau Marea Britanie, tari ce au atras peste 70% din numarul total din Uniune.

Romania se situeaza printre ultimele tari in ceea ce priveste numarul total al innoptarilor insa, ceea ce e si mai interesant, pe ultimul loc! in ceea ce priveste numarul nerezindetilor care s-au cazat in hoteluri sau alte structuri in 2009. Mai simplu, suntem codasi in ceea ce priveste turistii straini care ne viziteaza tara.

Ca sa va faceti o idee, ierarhia statelor europene arata cam asa:

Numarul innoptarilor in structurile de cazare:

– Spania – 251 milioane
– Italia – 238 milioane
– Germania – 216 milioane
– Franta – 191 milioane
– Marea Britanie – 170 milioane
– Romania – 16,6 milioane

Ponderea nerezidentilor in numarul total al turistilor:

– Malta – 96%
– Cipru –  89%
– Letonia – 73%
– Grecia si Austria – 72%

– Suedia – 24%
– Germania – 20%
– Romania – 15%

Nu va faceti griji insa, dna Udrea ne vegheaza si are sub control situatia. Probabil efectele campaniei “Land of Choice”  nu s-au facut inca simtite pe deplin dar urmeaza sa creasca macar cu 10% numarul turistilor straini care ne vor vizita tara! Nu se poate altfel..vorba aia, am cheltuit  1.3 milioane de euro ca sa ne promovam patria. Mai urmeaza acum inca 850.000 de euro pentru indicatoare turistice (care nu zic neaparat ca nu erau necesare) si am rezolvat problema.