Tag Archives: abrupt

Cel mai abrupt montagne russe din lume la Londra

Londra se lauda cu deschiderea celui mai abrupt si mai inspaimantator montagne russe din lume. Daca sunteti amatori de senzatii tari atunci coborarile de la 30 de metri in picaj liber s-ar putea sa va incante :) . Tema calatoriei este filmul Saw pe care probabil multi dintre voi l-ati vazut si v-ati ingrozit.

Montagne russe-ul este localizat in parcul de distractii Thorpe Park, la aproximativ 20 de minute de centrul Londrei. La lansarea oficiala unde au fost prezente multe personalitati si membri ai presei au existat ceva probleme: montagne russe-ul s-a blocat, lansandu-i pe cei care il testau pentru prima oara suspendati in aer pentru 10 minute, unul dintre participanti suferind si un atac de panica. Cu toate astea se pare ca problemele tehnice s-au rezolvat si deschiderea pentru public a avut loc pe 14 martie.

Cursa incepe intr-un decor destul de tenebros inspirat din filmul de groaza, un intuneric apasator din care iesi insa curand la lumina. Coborarea de la 30 de metri are loc de la o inclinatie de 100 de grade (se spune ca nu e prea placut pentru ca simti ca esti impins cu foarte multa presiune in scaun si ca ochii parca ti se infunda in orbite :) ).

E si asta o incercare a londonezilor de a iesi din perioada nu tocmai favorabila pe care o traverseaza  si de a revitaliza turismul care s-a prabusit in urma crizei mondiale. Sa speram pentru binele lor ca vor atrage cat mai multi oameni dornici de adrenalina.

Pretul unui bilet pentru un adult este de 35 de lire iar daca mergeti cu toata familia (2 adulti si 2 copii) platiti per total 92 de lire. Daca rezervati online obtineti un discount considerabil. Parcul de distractii este deschis intre 14 martie si 8 noiembrie.

Va las sa vedeti fimuletul si va spun cu certitudine ca eu nu m-as urca in asa ceva :P

httpv://www.youtube.com/watch?v=TMH67wljIzs