Cele doua rute adaugate in sectiunea deschisa pentru turisti au fost inaugurate astazi. Acestea cuprind un segment din subsolul institutiei, terasa si o zona a salii de expozitii “Constantin Brancusi”. Primul tur, cel care cuprinde si terasa cladirii, ofera turistilor o priveliste panoramica a Bucurestiului si va costa 15 lei. Pentru a spori atractivitatea pentru vizitatori, se pare ca va functiona pe terasa un mic restaurant, de care se vor putea bucura toti cei curiosi sa vada celebra Casa a Poporului. Cel de-al doilea traseu cuprinde subsolul institutiei si va costa 10 lei.
Pana acum erau deschise pentru accesul publicului larg 8 sali de conferinte, o sala de protocol si 4 galerii. Incepand de astazi, daca doriti sa faceti un tur complet al Palatului Parlamentului, cuprinzand si noile sectiuni deschise, va trebui sa platiti 45 de lei de persoana.
Ce e deranjant e ca nici acest eveniment, ce trebuia sa fie unul lipsit de conotatii politice, nu a scapat de speculatii. Asa cum a aparut peste tot in presa, Camera Deputatilor a achizitionat 80 de stalpi opritori si de ghidaj la pretul de (doar) 24.099 de lei pentru a marca aceste noi trasee. Exista insa si varianta conform careia achizitia a fost facuta pentru a ingradi accesul presei in momentul in care demnitarii isi fac aparitia in incinta cladirii. Nu se stie care e, de fapt, varianta reala insa cert e ca avem incepand de astazi, acces largit in cel mai important obiectiv turistic al Bucurestiului.