Tag Archives: nominalizari

Cele 7 noi minuni naturale ale lumii

new7wonders-of-nature1

Ieri s-a dat startul celei de-a doua etape a campaniei “Cele 7 minuni naturale ale lumii moderne”. Putem participa cu totii la cel mai mare vot global pentru a alege semifinalistii din aceasta competitie.
Cele 261 monumente ale naturii nominalizate provin 222 de tari si includ cateva din cele mai renumite varfuri montane,  lacuri, paduri si alte atractii precum Marea Bariera de Corali si Cascada Niagara.

Peste un miliard de persoane sunt aşteptate să voteze pe Internet, urmand sa fie nominalizati 77 de semifinalisti. Votul va dura pana pe 7 iulie 2009 iar inregistrarea pe site previne ca un utilizator sa voteze de doua ori.  Pe langa locuri arhicunoscute au fost selectionate si monumente naturale mai putin celebre precum Vulcanul Yasur din Vanuatu sau monolitul gigant din Nigeria.

O comisie de experti condusa de Federico Mayor, fost presedinte al UNESCO va  reduce lista nominalizatilor la 21 de finalisti in luna iulie. Cei 7 mari castigatori vor fi alesi intr-o alta runda de vot public ce va dura pana in 2011, vot ce se va desfasura atat prin Internet cat si telefon sau mesaje.

Castigatorii din 2011 se vor alatura celor din 2007. Atunci, la Lisabona a avut loc finala celor 7 minuni ale lumii moderne facute de om. Peste 100 de milioane de oameni au votat iar castigatorii au fost:

1. Chichén Itzá, Mexic
2. Marele Zid Chinezesc
3. Cetatea Petra, Iordania
4. Statuia lui Iisus din Rio de Janeiro
5. Colosseumul din Roma
6. Taj Mahal, India
7. Machu Picchu, Peru

httpv://www.youtube.com/watch?v=Zte_b_kXzJA

Mesajul acestei campanii este: “Daca vrem sa salvam ceva, trebuie mai intai sa apreciem acel lucru”. Scopul sau este acela de a promova diversitatea culturala prin sustinerea, restaurarea si pastrarea monumentelor si peisajelor naturale. Organizatorii evenimentului au declarat “Entuziasmul pentru aceasta campanie care a adus cultura in prim-plan, in ziare, TV si pe Internet, a depasit orice bariera sociala si culturala. Incepand de la copii de gradinita si pana la oameni de afaceri, toti au participat cu mare entuziasm”.

E o initiativa laudabila si merita sa ne implicam in ea. Si Romania figureaza la capitolul nominalizari cu Parcul National Retezat!!! Daca veti accesa site-ul acestui proiect veti vedea fotografii uluitoare. Merita sa cunoastem lumea in care traim, sa o apreciem si sa o protejam. Si cred ca trebuie sa vedem macar cateva din aceste locuri, mai ales ca unele sunt foarte aproape de noi. Pentru a vedea nominalizarile si a vota intrati aici.